Cîţu doreşte extinderea sistemului de învăţământ dual la nivel naţional
Premierul Florin Cîţu a anunţat marţi că doreşte extinderea sistemului de învăţământ dual la nivel naţional şi preluarea modelului dezvoltate de unele companii private. El a precizat că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este alocată suma de 400 de milioane de euro pentru învăţământul profesional şi dual.
Florin Cîţu a participat marţi, la evenimentul ”Professional Dual Summit”, organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
“Din păcate, Guvernul sau statul nu a făcut aşa de mutle pentru a susţine acest sistem de învăţământ, dar a făcut sectorul privat şi au făcut companiile. Acolo unde a fost o nevoie aceste companii private au investit şi au creat acest sistemul dual, mare parte din el este copiat din sistemul din Germania. Avem exemple foarte multe în România. Pe unde am fost în ţară şi am discutat cu companii, toate aceste companii, companii mari, multe cu capital privat românesc, altele cu capital mixt, au spus foarte clar că au avut o problemă cu forţa de muncă şi au rezolvat-o investind în anumite clase, în anumite licee”, a declarat Florin Cîţu.
El a precizat că acest sistem dual este singurul care nu scoate şomeri, iar absolvenţii au garanţia unui loc de muncă.
“Dar trebuie făcut mai mult şi acum ideea este cum extindem un program de succes la nivel naţional. Până la urmă aici acest sistem este cred singurul sistem care nu scoate şomeri de pe băncile şcolii pentru că ai un sistem unde oamenii au garanţia unui loc de muncă exact când termină şcoala, deci cererea se întâlneşte cu oferta pe băncile şcolii şi apoi oamenii aceştia au un loc de muncă imediat. Susţin această iniţiativă, susţin mediul de afaceri care deja a făcut aceste demersuri şi vom învăţa de la ei şi împreună vom crea un sistem care să poate să fie folosit la nivel naţional”, a explicat premierul.
Primul ministru a mai precizat că în PNRR este alocată suma de 400 de milioane de euro pentru învăţământul profesional şi dual.
“Din partea Guvernului am avut grijă ca în PNRR a funcţionat acest program în pilonul III am alocat exact pentru învăţământul profesional şi dual suma de 400 de milioane de euro, este o sumă importantă, consistentă, care sunt sigur că va fi folosită eficient. Cu 400 de milioane de euro putem să facem minuni, vedem ce au făcut companiile private cu propriile resurse, putem cu aceste 400 de milioane să dezvoltăm un sistem care să ajute întreaga Românie”, a mai afirmat Florin Cîţu.
news.ro