Cireşele provenite din Turcia retrase definitiv de la vânzare

Cireşele provenite din Turcia şi etichetate greşit, prezentate pe Facebook de un cumpărător, au fost retrase definitiv de la vânzare întrucât conţineau peste limita admisă un alt pesticid decât cele înscrise pe etichetă, respectiv dimetoat, care este considerat nociv.

Deşi s-a dovedit că era vorba despre o etichetare greşită, iar documentele de proveninenţă ale fructelor menţionau că acestea nu au fost supuse unui tratament chimic, produsele fiind retrase temporar de la vânzare, analize realizate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au stabilit că a fost depăşită limita maximă admisă pentru pesticidul dimetoat. De asemenea, au fost făcute teste şi pentru substanţele înscrise pe eticheta greşită, respectiv imazalil şi thiabendazole, stabilindu-se că valorile sunt „nedectabile”.

Firma distribuitoare a cireşelor a început retragerea produselor.

După ce pe Facebook au apărut imagini cu cireşe având o etichetă pe care scrie că “sunt tratate cu imazalil şi thiabendazole, coaja nefiind recomandată pentru consum”, hipermarketul Carrefour, unde erau vândute produsele, a precizat că le-a retras de la vânzare şi că a solicitat explicaţii furnizorului, răspunsul fiind că un operator al firmei care tipăreşte etichetele a folosit un alt şablon de etichete, destinat citricelor.

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti a declanşat totuşi un control la două puncte de lucru ale comerciantului şi la distribuitorul fructelor.

Verificările la comerciant nu au relevat prezenţa la vânzare a acestor produse, care fuseseră deja scoase din circuitul consumului, motivaţia înscrisă în fişa de retragere a produsului fiind “Neconformitate etichetare.

Controlul făcut la firma care distribuia fructele a indicat, pe baza documentelor, că cireşele nu sunt tratate cu Imazalil şi Thiabendazole şi că sunt în conformitate cu legislaţia română în vigoare, nefiind modificate genetic. De asemenea, nici documentul furnizat de producătorul turc nu relevă că cireşele ar fi tratate cu vreuna din cele două substanţe, iar certificatul fitosanitar menţionează că fructele nu au fost supuse unui tratament chimic.

A fost aplicată o amendă de 10.000 de lei pentru abaterea privind informarea consumatorilor şi a fost oprită  temporar comercializarea fructelor până la intrarea în legalitate privind asigurarea unei informări corecte şi complete.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *