Circulația pe A1, între Șoimuș și Simeria, se va închide pe 8 octombrie

Având în vedere faptul că nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între Șoimuș și Simeria și pentru a nu ține închis inutil un sector de autostradă, conducerea CNAIR a convenit cu Antreprenorul ca instituirea măsurii de închidere efectivă a circulației să  fie luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție).

În urma discuțiilor dintre cele două părți, constructorul a confirmat că poate desfășura sub trafic anumite lucrări premergătoare și că nu este necesar să se închidă circulația prematur, deși exista o aprobare în acest sens cu data de 10.09.2018. Având în vedere situația,  s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulației să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriuzise pentru racordarea celor două sectoare de drum.

Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intetventța necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.

Reamintim că circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

 

CNAIR SA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *