Ciolanul, bată-l vina!
Astăzi, în cadrul conferinței de presă a organizației ALDE a județului Hunedoara, condusă de președintele Mircea Ioan Moloț, doi dintre primarii PNL și-au anunțat opțiunea de a abandona lupta pentru partidul sub sigla căruia au candidat în anul 2016 și de a sprijini ALDE în alegerile care urmează. Totuși, pentru a nu-și pierde funcția de primari, cei doi anunță că nu-și vor da demisia și că vor rămâne membri PNL.
Primarii Ovidiu Furdui (aflat la al patrulea mandat) și Mircea Ghilean (aflat la al treilea mandat) din comunele Criscior, respectiv Bucuresci Bradului, au o mai veche afinitate cu Mircea Ioan Moloț. Mai mult decât atât, Ovidiu Furdui pare că nu s-a împăcat cu ideea că a pierdut confruntarea cu deputatul Lucian Heiuș la ultimile alegeri pentru ocuparea postului de Președinte al Organizației Județene a PNL Hunedoara, cu un scor categoric. Politician abil, interesat să ocupe din nou postul de Președinte al Consiliului Județean, ajutat de resursele materiale puse la dispoziție de PSD, Mircea Ioan Moloț va specula orice breșă în organizația liberală. Neoficial, el declară că va mai transfera la ALDE și alți politicieni importanți din PNL. Relativ nou în politica “la vârf”, mai degrabă tehnocrat, fără a avea resurse materiale pentru a-i cointeresa pe cei cu gând de ducă, Lucian Heiuș are nevoie de toată forța sa de negociere, precum și de solidaritatea colegilor devotați PNL, liberali adevărați, pe care acum este obligat să-i adune într-o echipă unită! Ca fost președinte al PNL, Ioan Mircea Moloț este un adversar de temut. La experiența și abilitatea sa politică pare că s-a adăugat acum și o lipsă de scrupule greu de înțeles de către necunoscători.
Modul de acțiune în politica națională și județeană dusă de PSD-ALDE supune politicienii din opoziție la presiuni uriașe, atât din punct de vedere al alocării fondurilor necesare menținerii cotei lor electorale, cât și în ceea ce privește asigurarea confortului personal material, juridic, social.
Caracterele puternice vor rezista acestor presiuni și vor rămâne în opoziție, găsind soluții împreună cu echipa politică în care au performat. Ceilalți, nu…
Monica Pană