Cine sunt noii miniștri? Lista negociată până noaptea la Vila Lac

Liderii PSD se reunesc astăzi, de la ora 12.30, într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, pentru a decide asupra structurii noului Guvern şi asupra listei de miniştri, după ce marţi a avut loc o şedinţă de opt ore la Vila Lac în care s-au discutat propunerile social-democraţilor din teritoriu.

Marţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul desemnat, Mihai Tudose, au discutat aproximativ opt ore, la Vila Lac, cu liderii partidului din teritoriu asupra listei de miniştri. Dragnea a avut discuţii şi în particular cu liderii de organizaţii, în special cu cei care au avut nemulţumiri, atât legate de desemnarea lui Mihai Tudose, cât şi legat de reprezentarea filialelor lor la vârful Guvernului.

Spre finalul reuniunii, la Vila Lac a venit şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, care a transmis propunerile formaţiunii sale şi care a discutat cu Dragnea despre variantele de miniştri.

ALDE doreşte păstrarea celor patru portofolii deţinute şi în Guvernul Grindeanu: Graţiela Gavrilescu, vicepremier şi ministru al Mediului, Teodor Meleşcanu, ministru de Externe, Tomac Petcu, ministru al Energiei, şi Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Discuţii ample au avut loc şi pe tema portofoliului Justiţiei. Ministerul Justiţiei este asumat de PSD, însă propunerea în acest caz, Tudorel Toader, a fost făcută de ALDE. Discuţiile iniţiale presupuneau ca ALDE să îşi asume acest minister, dar să rămână la un total de 4, astfel încât ar fi trebuit să renunţe la un alt portofoliu deţinut oficial. Călin Popescu Tăriceanu ar fi refuzat această propunere. Soluţia agreată la acest moment este ca Tudorel Toader să îşi continue mandatul tot ca independent, pe un post al PSD.

Conform unor surse din partid, din viitorul Cabinet Tudose ar urma să facă parte:

Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale – Sevil Shhaideh

Viceprim-ministru, Ministrul Mediului – Graţiela Gavrilescu

Ministrul Afacerilor Interne – Carmen Dan

Ministrul Afacerilor Externe – Teodor Meleşcanu

Ministrul Apărării Naţionale – Dorel Căprar

Ministrul Finanţelor Publice – Eugen Teodorovici sau Viorel Arcaş

Ministrul Agriculturii – Petre Daea

Ministrul Muncii – Lia Olguţa Vasilescu

Ministrul Economiei – Gheorghe Şimon

Ministrul Energiei – Toma Petcu

Ministrul Transporturilor – Alexandru Cuc

Ministrul Sănătăţii – Sorina Pintea

Ministrul Apelor şi Pădurilor – Doina Pană

Ministrul Tineretului şi Sportului – Gabriel Petrea

Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni – Andreea Păstîrnac

Ministrul Consultării Publice şi Dialog Social – Liviu Pop

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul – Viorel Ilie

Ministrul pentru Fondurile Europene – Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall

Ministrul Turismului – Mircea Dobre.

Discuţii au loc în continuare şi asupra portofoliului Educaţiei. Mihnea Costoiou, propus iniţial, a refuzat nominalizarea.

Totodată, structura noului cabinet ar urma să fie schimbată, în condiţiile în care Ministerul Fondurilor Europene va deveni portofoliu de sine stătător, iar Ministerul Educaţiei se va comasa cu cel al Cercetării şi Inovării.

Negocierile privind lista finală a Cabinetului vor continua şi miercuri dimineaţă şi este posibil să sufere modificări şi în cadrul discuţiilor din CExN.

După prezentarea şi aprobarea listei, conducerea Parlamentului va decide calendarul de audieri, care, cel mai probabil, vor începe joi dimineaţa.Tot joi ar putea avea loc şi votul în plenul reunit al celor două Camere, iar joi seara să aibă loc şi depunerea jurământului.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *