Cine poate beneficia de consultații preventive

Știați că aveți dreptul la servicii medicale preventive și profilactice? Periodic, toți asigurații în sistemul național de sănătate pot beneficia de un set de analize prescris de medicii de familie. Iată cine poate beneficia de consultații preventive:

  • Copiii cu vârsta cuprinsă între 0 – 18 ani beneficiază de consulatații preventive pentru monitorizarea creșterii și dezvoltării, starea de nutriție și practicile nutriționale, depistarea și intervenția în consecință pentru riscurile specifice grupei de vârstă/sex.

Frecvența efectuării consultațiilor se va realiza:

  • la externarea din maternitate și la 1 lună – la domiciliul copilului;
  • la 2, 4, 6, 9, 12, 15, 18, 24, 36 luni;
  • o dată pe an de la 4 la 18 ani.

Totodată, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani beneficiază anual de investigații paraclinice – analize de laborator, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie.

  • Femeile însărcinate și lehuzele pentru:
    • luarea în evidență în primul trimestru;
    • supravegherea, lunar, din luna a treia până în luna a șaptea;
    • supravegherea, de două ori pe lună, din luna a șaptea până în luna a noua inclusiv;
    • urmărirea lehuzei la externarea din maternitate – la domiciliu;
    • urmărirea lehuzei la 4 săptămâni de la naștere.
  • Asigurații, cu vârsta cuprinsă între 18 și 39 de ani care nu prezintă simptomele vreunei afecțiuni:
    • o dată la 3 ani calendaristici, pentru care medicul de familie evaluează expunerea la factorii de risc;
    • pentru persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 și 39 de ani depistate cu risc înalt, consultațiile preventive de evaluare se acordă anual.
  • Asigurații, cu vârsta peste 40 de ani beneficiază anual de consultații preventive.

Totodată, în cadrul consultațiilor preventive, persoanele cu vârsta peste 18 ani care nu prezintă simptomele vreunei afecțiuni, beneficiază anual, respectiv o dată la trei ani de investigații paraclinice – analize de laborator, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, dacă în anul în care se acordă consultații preventive de evaluare a riscului individual, nu au efectuat aceste investigații.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *