Cine a descins în biroul unui primar?
Un primar din Valea Jiului a fost luat cu asalt. Este vorba de Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, în biroul căruia au “descins” zeci de copii. Elevii claselor I și a II-a de la Colegiul Național de Informatică “Carmen Sylva din Petroșani” au vrut să vadă care sunt atribuțiile unui primar, astfel că, însoțiți de învățătoare au luat cu asalt biroul lui Tiberiu Iacob Ridzi.
“M-am bucurat, astăzi, de vizita elevilor claselor I și a II-a de la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”. Curiozitatea, dar și veselia copiilor a fost binevenită, elevii având și câteva propuneri, adecvate vârstei lor. Felicitări doamnelor învățătoare pentru inițiativă”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Copiii au făcut selfie-uri cu primarul, dar i-au adresat și întrebări. Veselia a fost starea care a descris atmosfera de lucru de la Primăria Petroșani. Vizita copiilor a fost o doză de energie pentru angajații administrației locale. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Programului „Școala altfel”.
Monika BACIU