Cinci noi curse regulate de pe Aeroportul Sibiu, din aprilie 2018, către destinaţii din Europa

Cinci noi rute către destinaţii din Danemarca, Belgia, Franţa, Elveţia şi Germania vor fi operate de către Wizz Air, începând din aprilie 2018, de pe Aeroportul Sibiu. Compania va aloca încă o aeronavă Airbus A320 bazei din Sibiu şi va suplimenta numărul de curse către Londra-Luton, Memmingen, Dortmund şi Nuremberg.

Conducerea Aeroportului Sibiu şi reprezentanţii Wizz Air au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, înfiinţarea de noi rute de pe Aeroportul Sibiu, începând din aprilie 2018.

Wizz Air va opera cinci noi rute către Copenhaga (Danemarca), Charleroi (Belgia), Paris Beauvais (Franţa), Basel (Elveţia) şi Frankfurt Hahn (Germania), ajungând astfel să aibă 11 rute din Sibiu către opt ţări.

„Astăzi le aducem mai multe veşti bune clienţilor din Transilvania şi scoatem în evidenţă încă o dată angajamentul Wizz Air pentru România. Continuăm să investim în regiune cu a doua aeronavă Airbus A320, care se va alătura flotei din Sibiu din iunie 2018, prin lansarea a cinci noi rute din Sibiu precum şi prin creşterea frecvenţelor săptămânale pe cele mai populare 4 rute”, a declarat Johan Eidhagen, Chief Marketing Officer la Wizz Air.

Potrivit acestuia, din aprilie 2018, cursa Londra-Luton va deveni zilnică, zborurile către Memmingen şi Dortmund vor creşte la cinci pe săptămână, în timp ce conexiunea spre Nuremberg va opera de patru ori pe săptămână.

La rândul său, directorul Aeroportului Sibiu, Marius Gîrdea, a precizat că destinaţiile au fost stabilite în funcţie de dorinţele sibienilor.

„Reţeaua de rute operate la Aeroportul Internaţional Sibiu a cunoscut în ultimii ani o dinamică aparte. Rezultatele pe care astăzi le marcăm se bazează pe o abordare continuă a operatorilor aerieni şi pe eforturi constante din partea echipei aeroportului din Sibiu, respectiv pe propuneri concrete şi realiste. Consider că prin lansarea acestor noi rute răspundem pozitiv apelului comunităţii pe care o deservim”, a declarat Marius Gîrdea.

Noua investiţie de la Aeroportul Sibiu va duce investiţia totală a Wizz Air la aproape 200 de milioane de dolari, iar echipa Wizz Air de la Sibiu va creşte la peste 70 de angajaţi direcţi. Wizz Air a deschis o bază aeriană în Sibiu, în august 2016, după o investiţie de o sută de milioane de euro, alocând o aeronavă pentru cursele regulate pe care pe operează de pe aeroport.

În 2018, Wizz Air va oferi, în total, mai mult de 9,2 milioane de locuri de la 10 aeroporturi din România pe 142 de rute spre 20 de ţări.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *