Cinci cetăţeni străini depistaţi ascunşi într-un automarfar, la P.T.F. Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat cinci cetăţeni din Siria şi Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera cu statul vecin ascunşi într-un automarfar.
În data de 09.03.2021, în jurul orei 11.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean iranian, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Iran. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta produse alimentare din Iran în Germania.
În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, cinci cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.