Chirii reduse la jumătate pentru comercianții din Piața Agroalimentară a Devei!

Prin Hotărârea Consiliului Local Deva de astăzi se reduce la jumătate chiria percepută Societății Comerciale ”Telecerna” S.R.L. de către Primăria Municipiului Deva, pentru Piața Agroalimentară Deva, cu condiția ca și S.C. ”Telecerna” S.R.L. să reducă la jumătate chiria percepută persoanelor fizice și juridice care își desfășoară activitatea în Piața Agroalimentară din Deva.

Reducerea la jumătate a chiriei percepută de municipalitate pentru Piața Agroalimentară Deva a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 163/24.04.2020, la propunerea Primarului Municipiului Deva.

Propunerea primarului a venit ca urmare a solicitării S.C. ”Telecerna” S.R.L. de reducere cu 50% a chiriei lunare percepute de Primăria Deva pentru Piața Agroalimentară, având în vedere diminuarea semnificativă a activității din cadrul pieței odată cu instituirea stării de urgență pe teritoriul României și a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19 impuse de Ordonanțele Militare.

 

Nicolae-Florin OANCEA,

Primarul Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *