Chioru’ corectoru’ se întoarce!
Navigând pe valurile de ură ale facebook-ului printre declarații, afirmații, considerații, găsim în această dimineață pe contul Facebook al jurnalistei Monalise Hihn, o postare…
‘’ Domnii/doamnele din PNL care dați ochii peste cap…’’ și continuă atacul împotriva liberalilor, care n-au fost destul de vigilenți să constate o eroare pe placa de pe statuia lui Constantin Bursan. Verbul este dur, gafa este considerată de neiertat, „inculții” sunt trimiși la bibliotecă, li se dau referințe bibliografice, dovezi, inclusiv ceea ce autoarea postării numește „materialul clientului”, o fotografie de pe Replica-INFO HD, site-ul nostru.
Fără a avea pretenția că suntem fără de păcat, pentru cunoscători și pentru că o eroare similară de limbă a fost comisă, de curând, de către Viorica Vasilica Dăncilă, îi dăm doamnei Hihn informația de mai jos, inclusiv ocazia să se corecteze. Gratis! Nu de alta, dar cu pretenția de deținătoare absolută a poziției de „deșteapta facebook-ului”, pe care o revendică aproape în fiecare silabă postată, acum s-a făcut de „mândră minune”, exact ca Dăncilă!
Forma corectă pentru formularea din postare este: “ Domnilor/doamnelor din PNL care dați ochii peste cap…” Folosirea substantivelor domni și doamne în cazul nominaniv, nu vocativ, cum este corect, este din aceeași familie de gafe lingvistice cu exprimarea nefericitei Viorica Dăncilă : “Oricine îi este frică de…”
De curiozitate : “Domnii/doamnele din PSD care sunteți beneficiarii deselor atacurilor ale sus-numitei asupra liberalilor, aveți vreo problemă de jenă?” N-aș crede, dar întrebăm pentru un prieten!
Pe de altă parte, ne exprimăm aprecierea pentru demersul lui Hihn, cartea de istorie a Hunedoarei, cu care ne tot „amenință” în postările facebook, postându-și pe perete, chiar și mâinile murdare de praful din bibliotecă. Mulți dintre noi știm de-o viață, că în arhive și biblioteci respiri praf, chiar dacă nu ne considerăm vedete. Monalise Hihn pare că trăiește voluptatea înduioșătoare a cuiva care, la vârsta „nubilă” de peste 50 de ani, constată că se pot face, totuși, și lucruri folositoare semenilor. Mai bine mai târziu, decât niciodată! Ne exprimăm speranța că acest proiect, cu adevărat important pentru comunitate, nu va fi perturbat de scandaluri profitabile. Ar fi păcat… Replica – INFO HD îi urează succes!
Chioru’ corectoru’