Cheile Madei, loc pentru escaladă sportivă

Cheile Madei din apropiere de Geoagiu oferă un peisaj de vis celor care aleg să viziteze zona. Cheile Madei este o arie naturală protejată de interes național situată în partea sud-estică a Munților Metaliferi, în județul Hunedoara, pe teritoriul comunei Balșa, la circa 12 km distanță de orașul Geoagiu, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip mixt).

”Rezervația cu o suprafață de 10 ha, este străbătută de apele văii Balșei și are o valoare peisagistică, floristică (elemente termofile endemice) și speologică (calcare jurasice) deosebită.  În apropiere se pot vizita și Cheile Cibului și Cheile Glodului”, informează Garda de Mediu Hunedoara.

Zona este căutată și pentru escalada sportivă. Cheile Madei au o lungime totală de 2,4 km şi au rezultat ca urmare a străpungerii versantului vestic din calcar de jurasic al Pleşei Mari de apele când repezi ale văii Balşei. Versantul stâng al cheilor este dominat de vârful Dosu, care ajunge la o înălțime de aproape 700 de metri. Cheile Madei au fost declarate, în 1979, rezervaţie naturală, iar în ultimii ani au fost tot mai căutate de turiştii din județele învecinate, aflaţi în căutare de locuri noi, sălbatice mai puţin umblate.

 

 

Monika BACIU

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *