Cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în ţară, opriţi la frontieră
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în zona de competenţă trei cetăţeni din Albania care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. Cei trei albanezi au fost preluaţi de către autorităţile sârbe în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.
În data de 03.11.2020, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, în apropierea localității de frontieră Jimbolia, la 100 de metri în interior, trei persoane de sex masculin care nu își justificau prezența în zonă.
Poliţiştii de frontieră i-au dus pe cei în cauză la sediul instituţiei pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani.
Bărbaţii au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei trei bărbați au fost preluaţi de către autorităţile sârbe, în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetarilor.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta – judeţul Bihor au depistat, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Bihor, ascunşi într-un camion care se îndrepta spre graniţa cu Ungaria, patru cetăţeni din Afganistan și Pakistan, solicitanţi de azil în România.
În data de 03.11.2020, în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta, în cooperarea cu poliţişti din cadrul Secţiei 9 de Poliţie Rurală Cefa din cadrul I.P.J. Bihor, în urma unei sesizări primite prin 112, au declanşat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
În urma acţiunii, în parcarea unei unităţi de cazare din localitatea Mădăras – judeţul Bihor au identificat un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, format din cap tractor și semiremorcă. Șoferul acestuia, un cetățean turc, a declarat că după ce a oprit în parcare a verificat cablul vamal și a constatat că acesta a fost tăiat în partea dreaptă spate și apoi lipit. Acesta a mai precizat faptul că a auzit zgomote în interiorul semiremorcii.
Polițiștii de frontieră au procedat la deschiderea și verificarea semiremorcii, descoperind în interiorul acesteia patru cetăţeni străini.
Imediat, persoanele în cauză au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Salonta, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei patru cetățeni sunt din Afganistan și Pakistan, toți bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, solicitanţi de azil în România. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanrelor în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.