Cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, depistați de poliţiştii de frontieră
În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, au fost depistați 42 de cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, fie pe la „frontiera verde”, fie ascunşi în autocamioane.
În data de 28.01.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au efectuat controlul amănunţit asupra a trei automarfare, conduse de un cetăţean român, un cetăţean belarus şi un iranian.
În urma verificărilor, în interiorul autovehiculelor au fost descoperiţi ascunşi, cincisprezece cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 si 30 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, au descoperit ascunse în două automarfare, în compartimentul destinat pentru transportul de marfă, opt persoane.
Autovehiculele erau conduse de un şofer turc şi unul bulgar, iar la verificări poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele ascunse sunt cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 12 şi 51 de ani.
Azi dimineaţă, tot în zona e competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, poliţiştii de frontieră au depistat în diferite locaţii din apropierea frontierei de stat, un grup de nouăsprezece persoane.
Deoarece, acestea nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost preluate și transportate la sediul sectorului, pentru cercetări. Ulterior, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt doisprezece cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani şi şapte cetăţeni din Pakistan,cu vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.