Deva: Profesori și elevi din cinci țări în vizită la Cetate
Profesori și elevi din cinci țări veniți în schimb de experiență la Deva, s-au întâlnit cu reprezentanți ai administrației publice locale
Reprezentanți ai unor școli din: Turcia, Polonia, Slovacia, Franța și România sunt prezenți la Deva, în cadrul unui proiect Erasmus, în perioada 10-16 iunie 2018. Gazda celor 60 de profesori și elevi este Colegiul Tehnic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva.
Obiectivul principal al acestui proiect denumit simbolic ,,B.R.E.A.D.” este de a le oferi elevilor competențele necesare pentru a fi cetățeni europeni. Prin activitățile din program se urmărește îmbunătățirea capacităților și aptitudinilor de bază, de care copiii au nevoie pentru a se dezvolta în societatea de astăzi.
Delegația venită în schimb de experiență s-a întâlnit și cu reprezentanți ai administrației publice locale – angajați ai Biroului Administrare Unități Învățământ din cadrul Primăriei Municipiului Deva și cu viceprimarul Municipiului Deva, Ferdinand Zoltan Pogocsan.
Pe lângă activitățile educaționale, pentru ca oaspeții să se simtă cât mai confortabil în orașul nostru, administrația locală a organizat pentru ei o vizită cu Telecabina în Cetatea Devei. Grupul a fost întâmpinat de Garda Cetății Deva și membrii Cavalerilor din Carpați, costumați în straiele specifice vremurilor de demult.
Profesorii și elevii au făcut o incursiune în trecutul acestui monument istoric. Ei au aflat istoria și legendele Cetății, s-au fotografiat alături de cei care dau viață fortăreței medievale, dar au avut și ocazia să mânuiască armele din dotarea Gărzii (spade, arcuri, săgeți) și li s-a explicat ce reprezintă blazonul Cetății.
Tineri sau adulți, cu toții au fost impresionați de frumusețea orășelului de la poalele Cetății dar și de ospitalitatea de care au dat dovadă gazdele. Ei spun că vor pleca de la noi, ducând cu ei acasă, povestea monumentului simbol al Devei dar și a celorlalte obiective turistice pe care le-au vizitat.
Dana Golea
Compartiment Comunicare, Relații Externe, Promovare Imagine