Cererile de negociere cu băncile aproape s-au dublat faţă de 2018

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a anunţat, miercuri, că înregistrează, pentru al patrulea an consecutiv, creşterea numărului de cereri şi de dosare de conciliere formate, numărul cererilor fiind, în primul semestru, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

De la începutul anului, 1.053 de persoane fizice au trimis către CSALB cereri de soluţionare a nemulţumirilor cu băncile sau IFN-urile, cu 93% mai multe cereri decât în perioada similară a anului trecut. În prima jumătate a anului 2018 au fost înregistrate 544 de cereri conforme.

”În ceea ce priveşte formarea dosarelor, creşterea în primele şase luni este de 25% faţă de perioada similară a anului 2018. O categorie aparte o reprezintă înţelegerile amiabile dintre consumatori şi bănci, după sesizarea CSALB: părţile au încheiat peste 100 de astfel de înţelegeri în S1, mai multe decât în tot anul trecut”, se arată în comunicat.

În primele şase luni din 2019, 287 de consumatori s-au împăcat cu băncile sau IFN-urile, prin intermediul CSALB, cu peste 52% mai mulţi decât în S1 2018. În aceeaşi perioadă a anului trecut, doar 188 de români au beneficiat de soluţii favorabile în urma negocierilor purtate cu instituţiile financiar-bancare.

Un membru în Colegiul de Coordonare al CSALB, Alexandru Păunescu, consideră că rezultatele CSALB pe primul semestru arată mai multe tendinţe, în primul rând fiind apetitul spre conciliere mult mai mare al băncilor, în comparaţie cu IFN-urile.

”De exemplu, din 348 de dosare de conciliere constituite după acceptarea cererilor de către comercianţi, doar 5 dosare s-au format în relaţie cu un IFN. Apoi, putem observa creşterea numărului de cereri soluţionate amiabil de părţi, după sesizarea CSALB, fără să mai treacă prin procedura concilierii. Dacă în tot anul trecut erau 97 de astfel de cazuri, în 2019 sunt peste 100 de înţelegeri amiabile numai în primele şase luni. Şi nu în ultimul rând, observăm că unele bănci înţeleg foarte bine menirea CSALB şi au rate de respingere a cererilor scăzute, de aproximativ 20 de procente din numărul total de cereri care li se adresează”, a spus Alexandru Păunescu.

El a mai spus că mai există bănci care resping mai mult de 50% dintre cererile primite de la consumatori.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *