Ceremonii militare şi depuneri de coroane în cimitirele eroilor din întreaga ţară, dar şi la monumentele dedicate acestora, de Ziua Eroilor

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, va participa, joi, la ceremonia de depunere de coroane de flori de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, cu ocazia Zilei Eroilor sărbătorită de Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti. Astfel de ceremonii militare şi depuneri de coroane vor avea loc în cimitirele eroilor din întreaga ţară, dar şi la monumentele dedicate acestora. Pentru a celebra eroii neamului, Patriarhia Română anunţă că, la ora 12.00, vor fi trase clopotele tuturor bisericilor ortodoxe.

Ministrul NIcolae Ciucă va participa, joi, la ora 12.00, la ceremonia de depunere de coroane de flori de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, cu ocazia Zilei Eroilor.

MInistrenul Apărării anunţă că ceremonii similare vor fi organizate, în format restrâns, şi la locurile de înhumare şi operele comemorative de război din Bucureşti şi din ţară, cu respectarea limitărilor impuse de măsurile pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus.

”De asemenea, în toate lăcaşurile de cult din unităţile militare vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului care, prin sacrificiul lor, au făcut posibilă dobândirea şi păstrarea independenţei naţionale şi a unităţii statale”, a transmis MApN.

La rândul lor, reprezentanţii Patriarhiei Române au transmis că, la sărbătoarea ”Înălţării Domnului” şi Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

”La ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul „Înălţării Domnului” a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare naţională bisericească”, a transmis Patriarhia Română.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

”Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei creştine, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român”, a mai transmis Patriarhia.

Catedrala Naţională din Bucureşti este ridicată, de asemenea, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind ”Înălţarea Domnului”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *