Centrul Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor: Scenariile posibile în valul 5 al pandemiei în România
Şefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, a declarat miercuri că este posibil ca maximul din valul anterior al pandemiei să fie atins mult mai repede în situaţia prezentă, în 31 zile faţă de 52 de zile, cât a durat pentru valul anterior.
„Primul val, cu tulpina clasică, a intrat tulpina alfa, am avut o perioadă de linişte până când în vară a intrat tulpina Delta, cu severitate crescută. Previziunile noastre arată că este posibil ca maximul atins în valul anterior să fie atins mult mai repede în situaţia prezentă, în 31 zile faţă de 52 de zile cât a durat pentru valul anterior. Nu înseamnă că vom avea 25 de mii de cazuri, pot fi mai multe. Dorim să arătăm panta ascendentă cu creşterea numărului de cazuri având în vedere vulnerabilităţile de mai devreme”, a decarat Pistol.
Pistol a enunţat trei scenarii posibile, cel mai optimist, unul mediu şi unul mai pesimist.
Evaluarea prezentată de Adriana Pistol poate fi consultată AICI.
- Primul scenariu se referă la o rată de creştere de 10% zilnic care pleacă de la o transmibilitate mai mare a Omicron faţă de Delta, dar cu o rată mai mică de spitalizare, de 5 la sută.
- Al doilea scenariu pleacă de la rata de creştere de la 6 la sută cu o nevoie de spitalizare de 20 la sută si 10 la sută în ATI.
- Al treielea vizează un număr de cazuri zilnic care creşte cu 10 la sută, număr de spitalizări de peste 20 la sută şi o rată de peste 10 la sută – 12,5 la sută care ar necesita internare în ATI.
news.ro