Centrul medical Cardiomed din Târgu Mureş a primit un computer tomograf ultraperformant, inovaţie medicală la care în prezent mai au acces încă 5 state europene

Centrul medical Cardiomed din Târgu Mureş a primit primul computer tomograf cu tehnologia photon-counting din ţară. NAEOTOM Alpha, livrat de Siemens Healthineers este o inovaţie medicală la care în prezent mai au acces încă 5 state europene. Investiţia în echipamentul de ultimă generaţie se ridică la aproape 20 de milioane de euro.

Pacienţii cardiaci oncologici şi cu probleme neurologice din România au posibilitatea de a alege cel mai inovator aparat CT, un computer tomograf cu o precizie uimitoare care oferă cea mai mica doza de iradiere. În prezent exista doar 6 astfel de aparate in Europa. Siemens Healthineers a creat prin NAEOTOM Alpha, în 20 de ani de cercetare, un sistem revoluţionar de imagistică topografică computerizata cu rezoluţie şi precizie uimitoare. Un etalon pentru medicina viitorului.

Tehnologia photon counting acum şi în România: Miza pe medicina viitorului!

Claudia Oanea, Director Siemens Healthineers, compania care a livrat echipamentul Centrului Medical Cardiomed, recunoscut pentru tratarea şi cercetarea bolilor cardiovasculare, consideră că acest pas este uriaş pentru pacienţii români.

„Acest echipament reinventează fizica si suntem mândri ca este si in Romania. Aşa la acest moment echipamentul acesta se află in 6 ţări în Europa Centrală şi de Est. În mediul privat sunt 2 iar unul este in România. Nu putem fi decât mândri că este aici fiindcă asta înseamnă ca totuşi comunitatea medicala îşi doreşte performanţă şi medicină la alte standarde iar noi nu facem altceva decât sa venim in întâmpinare şi să fim parteneri în aceasta performanţă” a transmis Directorul Siemens Healhtineers.

Compania Siemens consideră că un parteneriat între producătorii de echipamente medicale şi profesioniştii din domeniul medical este vital în vederea dezvoltării medicinei româneşti.

”Ca sa ne facem un overview corect aş spune că la nivel de companie, Siemmens Healthineers suntem o companie cu 69.000 de angajaţi ”world wide” iar cu numărul de echipamente pe care îl avem într-o oră se realizează 230 de mii de scanări. Ne permitem să facem şi statistică pentru că avem o baza de date foarte mare şi aceasta ne spune că in 70% din cazurile în care un medic are nevoie sa pună un diagnostic, are nevoie de componenta de imagistică. Este evident că nu mai este o întâmplare ci este nevoie de un parteneriat intre producătorul de echipamente medicale şi medic prin care trebuie să ai grija de pacient, fie prin diagnosticare fie prin tratament, în funcţie de echipamente.

Tot statistica ne spune ca pana in 2035, 18 milioane de persoane vor ieşi din sistemul de sănătate dar în egală măsură ştim bine că speranţa de viaţă pana la acelaşi timp creşte, ceea ce este îmbucurător dar ce ne facem după 65 de ani când pacientul devine consumator?” a mai adăugat Claudia Oanea, directorul Siemens Healtineers pentru postul Prima TV.

NAEOTOM Alpha identifică afecţiuni chiar şi la nivel celular! Doza de iradiere este minimă!

Faţă de alte computere tomograf moderne, tehnologia acestui echipament de ultimă generaţie elimină riscul unei supraexpuneri sau subexpuneri a pacientului pe parcursul expunerii la raze.

„Este un echipament pentru patologie oncologică’ neurologică şi vine cu o precizie nemaiîntâlnită în ziua de astăzi, în computer tomografia uzuală. Merge până la nişte limite care cu greu ar putea fi atinse altfel, cu o rezoluţie fantastica care pune in evidenţă patologia mult mai bine decât se poate face cu un computer tomograf obişnuit. Este echipamentul care oferă cea mai mica doză de iradiere pacientului, dintre cele aflate pe piaţă.” a declarat Florin Preoteasa, MR&CT Portofolio Solution manager în cadrul Siemens Healthineers.

Practic, pacienţii oncologici au deja o patologie şi orice minimizare a dozei de iradiere este benefică, cu atât mai mult în cazul lor.

”In cardiologie este nevoie de viteză mare de scanare ca inima să fie prinsa în mişcare si sa se obţină o acoperire completa până la 16 centimetri a întregului cord. Exemplu: Se prinde o fază de sistulă-diastulă cap-coada. Ce se făcea până acum? Se administrau beta-blocante ca sa fie încetinit ritmul cardiac pentru ca pacienţii sa fie examinaţi cu echipamentele clasice care aveau rezoluţie temporală mult mai scăzută”, explică Dorin Vestemean, Business Manager în CT şi Medicină Nucleara Siemens.

„Acum vorbim de NAOTOM ALPHA un echipament care deţine 2 tuburi, 2 detectori si tehnologia «”photon- counting » ,aşadar avem de-a face cu o rezoluţie temporală incredibilă, practic se elimina spre 0 folosirea de beta-blocante. Scanăm pacientul exact în ritmul său cardiac, nu este necesar să îl aducem la 70, 80 sau 90. Reuşim să scanăm şi la 100 sau peste 100 fără probleme, cu păstrarea calităţii imaginii şi chiar îmbunătăţirea la nivel de detalii.” a mai adăugat acesta privind capacităţile noii tehnologii medicale Siemens.

Tehnologia photon-counting a aparatului se bazează pe cristale care cresc 30 de ani in pământ iar mai apoi sunt modificate si crescute 6 luni în laborator ca să rezulte detectorul care dă toata inovaţia echipamentului.

”La nivel mondial s-a constatat ca peste 50% din tomogramele care se achiziţionează sunt poziţionate greşit. De aceea Siemens a venit cu o soluţie inovatoare: o camera 3D unde putem selecta regiunea anatomica pe care vrem sa o scanam si vom avea garanţia ca va fi poziţionat corect.” explică Mircea Marinescu, inginerul al companiei Siemens cu privire la specificaţiile aparatului ultraperformant.

2023: Anul imagisticii cardiace avansate în România!

Investiţia în aparatura de ultimă generaţie a venit într-un context cât se poate de prielnic după cum afirmă Prof. Dr. Teodora Benedek, şeful clinicii de cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Târgu Mureş ce afirmă că 2023 este anul imagisticii cardiace avansate în România.

” Anul acesta intra in vigoare noile norme ale contractului cadru cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate care prevăd o serie de mecanisme de decontare care cresc accesul pacientului la tehnicile de imagistică cardiacă avansată. Practic, imagistica avansată cardiovasculara înseamnă ca, cu ajutorul unor tehnici de ultima generaţie cum este computer tomografia sau rezonanta magnetica nucleară, poţi pune un diagnostic mai bun, mult mai precis, cu un grad mai mare de fidelitate.” a declarat medicul cardiolog al Spitalului Clinic Judeţean Târgu Mureş pentru Prima TV.

Prin aparatul NAEOTOM Alpha, medicii vor avea acces la informaţiile pacienţilor fără să mai apeleze la intervenţii invazive.

” In cazul nostru vorbim de Angio-CT care înseamnă vizualizarea arterelor colonare fără să mai fie nevoie de  cateterism cardiac, fără să mai fie nevoie de o tehnică invaziva, poţi obţine aceleaşi informaţii printr-o tehnica neinvazivă care durează între 10-15 minute, se poate face în sistem ambulator, este mult mai plăcută pentru pacient, mai ieftin pentru sistemul de asigurări de sănătate si este mult mai util si pentru doctor.” a mai adăugat Prof. Dr. Teodora Benedek în intervenţia sa pentru Prima TV.

Inaugurarea acestui computer tomograf ultraperformant NAEOTOM Alpha este văzută drept un pas înainte în istoria imagisticii medicale româneşti şi va prezenta o sumedenie de oportunităţi pentru pacienţii cardiaci din România în ceea ce priveşte diagnosticarea şi tratamentul patologiilor.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *