Celebrul balet ”Lacul lebedelor” dansează pe scena de la Deva

Compania ”St. Petersburg Classical Balet” dansează ”Lacul lebedelor” la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva, sâmbătă, 10 martie 2018, la ora 20:00. Iubitorii dansului clasic sunt invitați la un spectacol de excepție, interpretat de o companie-fanion a școlii de balet rusești. Vedetele spectacolului vor fi balerinii Olga Golitsa (în rolul Odette/Odile) și Denis Nedak (Siegfried).

Baletul în 4 acte ”Lacul lebedelor”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski, în coregrafia lui Marius Petipa și Lev Ivanov, are scenografia semnată de Evgenii Gurenco. Povestea din spatele operei are ca sursă de inspirație folclorul și poveștile populare rusești.

Compania ”St. Petersburg Classical Balet” a fost fondată în 2014, de celebrul balerin rus Andrei Batalov, prim-solist al Teatrului Mariinsky din St. Petersburg.

Premiera mondială a baletului ”Lacul lebedelor” a avut loc în 1877, la Teatrul Balșoi din Moscova.

Biletele pentru reprezentația de la Deva au fost puse în vânzare la prețuri între 100 și 120 de lei (în funcție de locul din sală), atât online – pe startickets.ro, cât și la agenția de bilete a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”, de luni până vineri, între orele 16:00-17:00, și sâmbăta, între orele 11:00-13:00. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0721.055.037.

 

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *