Cei mai mulți copii nevaccinați sunt în Călan, Hunedoara, Valea Jiului și Geoagiu

Călan, Hunedoara, Valea Jiului și Geoagiu. Acestea sunt zonele în care există cei mai mulți copii nevaccinați, potrivit unui raport făcut public de Instituția Prefectului. Oficialii Direcției de Sănătate Publică Hunedoara spun că, în aceste zone, procentul de vaccinare se ridică la 40-41%.

Prin urmare, Instituția Prefectului s-a implicat într-o campanie de conștientizare, prin care se urmărește vaccinarea câtor mai mulți copii din județul Hunedoara. Fabius Kiszely, prefectul județului Hunedoara, a vorbit despre măsurile care vor fi luate în această direcție.

”În primul rând, am demarat o campanie de conștientizare, în care ne dorim să fie implicată cât mai multă lume. Doi: identificarea potențialelor focare și crearea de centre de vaccinare suplimentare, dacă este cazul, implicarea unităților administrativ-teritoriale și a capacităților pe care dânșii le au în materia asta și colaborare foarte strânsă cu instituțiile care au responsabilitatea”, a declarat Fabius Kiszely.

Prefectul mai spune că primele rezultate ale acestei campanii vor putea fi făcute publice într-o lună, iar ”o analiză serioasă se poate face trimestrial, când știm în ce parte au evoluat lucrurile”.

Mai mult, Kiszely susține că militează pentru vaccinarea obligatorie: ”Evident că o susțin cu tot ce pot și rog pe această cale pe toată lumea să procedeze la a-și vaccina copiii, pentru că, altfel, lucrurile pot lua o întorsătură nedorită pentru toată lumea”.

Dr. Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, precizează că, în momentul de față, există suficiente doze de vaccin împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei.

”Doze de vaccin sunt. În 14 iulie am primit 7.340 de doze de vaccin împotriva rujeloei, oreionului și rubeolei, care au început să fie împărțite medicilor de familie. Există și în teritoriu și în depozitul Direcției de Sănătate Publică.  De la începutul anului pot să spun că am fost pe minus, pentru că noi am făcut cerere la Ministerul Sănătății, de la care am primit repartiție de la alte județe. Am împrumutat în ianuarie de la județul Giurgiu 1500 de doze și apoi am mai făcut o adresă la Ministerul Sănătății, și am primit 160 de doze de la județul Sibiu în luna februarie. Apoi am avut repartiție în luna mai 690 de doze, pe care le-am ridicat”, a declarat dr. Cecilia Birău.

Anamaria NEDELCOFF

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *