CEH a vândut un hotel, o cabană și mai multe apartamente

Complexul Energetic Hunedoara a vândut, astăzi, un hotel, o cabană și mai multe apartamente. La licitația organizată de societatea energetică s-au prezentat două societăți. Interesul a fost ridicat pentru Hotelul Onix, situat în centrul municipiului Petroșani, dar și pentru Cabana Jieț.

Cabana JIEȚ

În cadrul procedurii, cele două structuri de cazare au fost adjudecate de SC Keops Serv, societate deținută de omul de afaceri petroșănean Siminel Iordache.

Siminel IORDACHE

Cabana Jieț a fost adjudecată la prețul de pornire, mai exact 267.475 euro. În cazul Hotelului Onix, prețul de pornire a fost de 759.000 euro, iar structura a fost adjudecată la suma de 834.900 euro.

Trei apartamente situate în municipiul Vulcan au mai fost scoase la licitație de Complexul Energetic Hunedoara. Două dintre acestea au fost adjudecate la suma de pornire a licitației, respectiv 12.000 de euro, iar un alt apartament a fost adjudecat la suma de 16.800 de euro, cu 4.800 de euro în plus față de suma de pornire.

Colțescu Marin
Colțescu MARIN

Cele trei imobile au fost cumpărate de Agroaliment, firmă controlată de omul de afaceri vulcănean Marin Colțescu.

Marin Colțescu este actualmente consilier județean din partea Pro România.

 

 Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *