Cea de-a doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19 ajunge marţi în țară

Cea de-a doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19 ajunge, marţi, în România, pe aeroporturile de la Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca, de unde cele peste 140.000 de doze vor fi transportate la centrele de stocare. Cele mai multe – aproape 41.000 de doze – vor ajunge la Bucureşti, urmat de Cluj şi Iaşi.

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech sunt aşteptate să ajungă în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca.

Astfel, în jurul orei 7.50, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni ajung dozele de vaccin, transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino şi la centrele regionale din Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi.
În jurul orei 11.00, alte două aeronave aterizează pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, iar dozele de vaccin sunt transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timişoara şi Cluj.
Vaccinurile sunt trasportate în condiţii de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Vaccinurile sunt distribuite în Bucureşti – 40.950 de doze, Iaşi – 25.350 doze, Cluj-Napoca – 29.250 doze, Constanţa – 8.775 doze, Craiova – 12.675 doze, Braşov – 12.675 doze, Timişoara – 10.725 doze.
Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului au intrat în ţară vineri, pe la Vama Nădlac 2, judeţul Arad, iar sâmbătă au ajuns la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Vaccinarea a început, duminică, în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva SARS-CoV-2.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *