Ce urgențe stomatologice pot fi tratate în cabinetele de medicină dentară, în această perioadă

Este considerată urgență stomatologică situația în care pacientul are nevoie de îngrijiri medicale imediate pentru controlul durerii, infecției sau sângerării, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Codul deontologic adoptat prin Decizia Adunării generale naționale prin Decizia nr. 15/2010.

Urgențele stomatologice (medico-dentare), prevăzute la art. 1061 din Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1706/2007 privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, care vor fi efectuate, în contextul actual, în cadrul cabinetelor de medicină dentară, publice sau private care respectă normativele legale în vigoare referitoare la prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu COVID-19, sunt următoarele:
1.  hemoragia postextracțională;
2. durerea datorată pulpitei acute;
3. durerea datorată parodontitei apicale acute;
4. pericoronarita dinților incluși;
5. alveolita postextracțională;
6. celulitele / abcesele periosoase;
7. fracturile de maxilar/mandibulă (imobilizare de urgență);
8. luxația articulației temporo-mandibulare;
9. traumatisme dento-alveolare (luxații, avulsii, fracturi dentare cu interesarea camerei
pulpare);
10. gingvostomatita ulceronecrotică.

În stadiul actual al evoluției îmbolnăvirii cu COVID-19 pe teritoriul României, luând în considerare riscul crescut de contaminare al medicului stomatolog, toți pacienții trebuie considerați potențial infectați cu SARS-CoV-2 și orice pacient simptomatic trebuie considerat COVID-19 pozitiv.

Recomandări pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în activitatea stomatologică de urgență AICI

 

sursa: Colegiul Medicilor Stomatologi din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *