Ce se întâmplă cu frontiera Ungariei începând cu 1 septembrie? Oficialitățile din România cer explicații

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că a solicitat, prin Ambasada de la Budapesta, clarificări privind deciziile luate de autorităţile ungare pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 şi privind impactul acestora asupra românilor care călătoresc în Ungaria sau tranzitează ţara, în drum spre alte state europene. Solicitarea vine după ce Ungaria a anunţat închiderea graniţelor pentru străini.

„Pe fondul informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la unele decizii ale Guvernului Ungariei cu privire la adoptarea de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează ca au fost deja solicitate, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la conţinutul deciziilor amintite şi impactul acestora asupra cetăţenilor români care călătoresc în Ungaria şi respectiv prin Ungaria, ca stat de tranzit, către alte state europene, precum şi în privinţa cetăţenilor români, lucrători transfrontalieri”, a precizat, vineri seară, MAE.

Totodată, a fost transmisă şi solicitarea ca autorităţile române să fie informate cât mai rapid asupra modului de implementare a deciziilor respective.

Ungaria a anunţat vineri că îşi închide graniţele pentru străini de marţi în încercarea de a reduce infectările cu noul coronavirus, potrivit euronews.com.

„De la 1 septembrie, cetăţenii străini nu vor mai putea intra pe teritoriul Ungariei”, a declarat Gergely Gulyás, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

„Există riscul ca virusul să fie importat şi cele mai multe dintre noile cazuri au origine străină”, a spus el într-o declaraţie de presă susţinută vineri, adăugând că „Ungaria este verde, când toate ţările sunt roşii”, referindu-se la gradul de îmbolnăviri raportat de fiecare ţară.

El a spus că cetăţenii ungari care se întorc din străinătate vor fi nevoiţi să stea 14 zile în carantină sau să prezinte două teste negative pe care trebuie să le plătească.

Guvernul Ungariei a indicat faptul că închiderea graniţelor va dura o lună.

Ungaria, care are o populaţie de aproape 10 milioane, a înregistrat 5.500 de cazuri de Covid-19. Mai mult de 600 de persoane au murit din cauza virusului în Ungaria.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *