Ce se discută în ședința de guvern de astăzi

Executivul are joi şedinţă de la ora 18.00. Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a precizat că Guvernul va  adopta o ordonanţă de urgenţă pentru ca asimptomaticii şi simptomaticii fără comorbidităţi să fie trataţi la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie. Pacienţii vor fi verificaţi de autorităţi pentru a se asigura că vor rămâne acasă pe durata acestei perioade. De asemenea, Cabinetul Orban îl va revoca pe Gheorghe Cojanu din funcţia de prefect al Capitalei şi Traian Berbeceanu este posibil înlocuitor al acestuia. Printr-o altă OUG va fi completată ordonanţata de urgenţă 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării cursurilor şcolare şi a OUG 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului.

„Mâine avem în şedinţă de Guvern, iar în şedinţa de Guvern vom avea o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 136 în care asimptomaticii şi simptomaticii fără comorbidităţi vor fi trataţi la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie. O dată vor fi monitorizaţi de medicii de familie, a doua oară vor fi evaluaţi şi urmăriţi de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu şi a-şi putea face tratamentul, dar şi pentru a-i proteja pe ceilalţi”, a declarat Nelu Tătaru întrebat miercuri la Cluj ce se va întâmpla cu persoanele asimptomatice care nu vor mai fi internate în spital şi care nici nu vor respecta regulile.

Referitor la posibila numire, prin hotărâre de Guvern, a lui Traian Berbeceanu în funcţia de prefect al Capitalei, premierul Ludovic Orban a spus că există această posibilitate.

„Nu puteam să anunţ decizia mea de a schimba prefectul Capitalei luni, înaintea unei şedinţe fundamentale conduse de prefectul Capitalei, ceaa Comitetului Muncipal pentru Situaţii de Urgenţă. Astăzi pot să  vă spun «Da, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei. Da, joi, la şedinţa de Guvern vom opera această modificare. Da, Traian Berbeceanu este printre posibilii candidaţi la funcţia de prefect care se află în evaluare»”, a explicat prim-ministrul.

Orban a adăugat că poate fi ocupată funcţia de prefect al Capitalei şi fără a fi înalt funcţionar public, întrebat dacă Berbeceanu nu trebuia să de-a concurs ca să fie funcţionar public şi apoi să fie numit la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.

„Funcţia de prefect poate fi ocupată fie definitiv, fie prin exercitarea atribuţiilor de prefect. Deci există posibilitatea de ocupare a acestei funcţii fără să fii înalt funcţionar public. De altfel, numărul de funcţionari publici, pentru că ştiţi că s-a schimbat legislaţia, ulterior a fost atacată la CCR, înalţii funcţionari au câştigat în instanţă. A fost o întreagă istorie în perioada guvernărilor PSD cu înalţii funcţionari publici şi practic nu prea s-au mai organizat concursuri pentru înalţi funcţionari publici. Din cauza asta rezervorul de înalţi funcţionari publici pentru ocuparea unor funcţii publice, cum sunt prefecţi, secretari generali, secretari generali adjuncţi în ministere şi agenţii este foarte restrâns. Din cauza asta apelăm, este o formă legală prin care practic se exercită atribuţiile de prefect o perioadă limitată, urmând după alegeri să clarificăm situaţia în această privinţă”, a clarificat premierul.

Un alt proiect de OUG înscris pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului este cel care modifică OUG 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi care completează art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

„Prezentul act normativ completează OUG 147/2020 cu prevederi care să asigure protecţia şi sprijinirea copiilor, a părinţilor acestora, dar şi a angajatorilor, în situaţia în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ, inclusiv în cele de educaţie antepreşcolară şi preşcolară, se desfăşoară în scenariile 2 şi 3 prevăzute de Ordinul comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului sănătăţii nr. 5487/1494/2020. Potrivit prezentului proiect de act normativ, numărul de zile libere se stabileşte pentru perioada stării de alertă, ori de câte ori, prin hotărâre a CJSU/CMBSU se stabileşte aplicarea unui dintre scenariile menţionate. De asemenea, se propune ca pentru aceste situaţii acordarea zilelor libere să fie limitată până la 31 decembrie 2020. Totodată, se propune reglementarea acordării zilelor libere plătite şi pentru alte situaţii stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de urgenţă sau ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, situaţii care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum ar fi, spre exemplu suspendarea cursurilor în timpul desfăşurării procesului electoral. Pentru toate situaţiile nou introduse se menţin aceleaşi condiţii de acordare prevăzute în OUG 147/2020”, arată nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă.

Executivul va aproba o OUG prin care va fi menţinut în activitate personalul angajat fără concurs în perioada stării de urgenţă din instituţiile sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, unităţilor sanitare şi serviciilor de asistenţă socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului.

Un alt proiect de OUG vizează desfăşurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unor instituţii din sistemul justiţiei

„Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă se pot desfăşura concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al celorlalte instanţe judecătoreşti, al parchetelor şi din sistemul de probaţiune”, arată proiectul de act normativ.

Guvernul are pe ordinea de zi a reuniunii de joi şi un proiect de lege privind înfiinţarea Institutului Teologic Creştin după Evanghelie „Timotheus” din Bucureşti.

„Se înfiinţează Institutul Teologic Creştin după Evanghelie ”Timotheus” din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în localitatea Bucureşti. Institutul Teologic Creştin după Evanghelie ”Timotheus” din Bucureşti are în componenţă Facultatea de Teologie Pastorală cu specializarea/program de studii acreditat ,,Teologie creştină după evanghelie pastorală”, cu predare în limba română. În structura Institutul Teologic Creştin după Evanghelie ”Timotheus” din Bucureşti sunt cuprinse şi facultăţile şi specializările/programele de studii, altele decât cele prevăzute la art. 2, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare”, arată proiectul de lege.

De asemenea, „în caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul Institutului Teologic Creştin după Evanghelie ”Timotheus” din Bucureşti, revine fondatorilor. Cheltuielile privind funcţionarea institutului se asigură din veniturile proprii dobândite în condiţiile legii, precum şi din alte surse în conformitate cu prevederile legale”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *