Ce procedură trebuie urmată în cazul unui alegător, dacă sistemul semnalează că a mai votat odată
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, vineri, că o persoană poate vota, chiar dacă Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal semnalează că persoana respectivă a mai votat deja. Informaţiile care apar în sistem sunt verificate de către preşedintele secţiei de votare cu preşedinte secţiei de vot unde figurează că ar mai fi votat persoana. Dacă în dreptul numelui alegătorului nu apare nicio semnătură, acesta este lăsat să voteze. Dacă apare vreo semnătură, persoana respectivă poate vota, dar trebuie să completeze un proces verbal şi i se aduce la cunoştinţă că este pasibil de fraudă la vot, infracţiune care se pedepseşte cu cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea unor drepturi.
BEC a decis, vineri, care este procedura care trebuie urmată în cazul unui alegător în dreptul căruia apare o semnalare în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
Dacă în momentul în care se introduce CNP-ul alegătorului în sistem apare o alertă că acesta ar mai fi votat la o altă secţie de votare, preşedintele secţiei de votare trebuie să-i aducă la cunoştinţă acest aspect şi să-i atragă atenţia că este pasibil de fraudă la vot, infracţiune care se pedepseşte cu cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea unor drepturi.
În cazul în care alegătorul insistă să voteze, preşedintele secţiei de votare trebuie să sune la secţia de votare unde apare că ar mai fi votat persoana respectivă.
Dacă preşedintele secţiei de votare unde apare că ar mai fi votat alegptorul respectiv afirmă că în dreptul numelui alegătorului nu apare nicio semnătură, acesta este lăsat să voteze.
Dacă apare vreo semnătură, persoana respectivă poate vota, dar trebuie să completeze un proces verbal, al cărui model a fost stabilit de către BEC.
Este prima dată când alegătorilor care apar în sistem că ar mai fi votat li se permite să voteze.
news.ro