În ce perioadă se vor desfăşura evaluările naţionale, în anul şcolar 2019-2020

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a aprobat calendarul evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Probele vor avea loc în perioada 11 – 28 mai 2020, iar rezultatele vor fi comunicate doar părinţilor.

MEN a anunţat, miercuri, că a fost aprobat calendarul evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Probele scrise/testele de citire din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în anul şcolar 2019-2020, în intervalul 11 – 28 mai 2020. Calendarul de administrare a acestor evaluări a fost aprobat de prin ordin de ministru (nr. 4.946/27.09.2019) şi publicat în Monitorul Oficial (nr. 725/2019.

Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 11 – 14 mai. Probele scrise la Limba română şi Limba maternă sunt programate în 11 mai, fiind urmate a doua zi (12 mai) de testele de citire la cele două discipline.

Proba de Matematică este prevăzută pentru data de 13 mai, în timp ce proba de Limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 14 mai.

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: Limba română (19 mai), Matematică (20 mai) şi Limba maternă (21 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 27 mai (Limbă şi comunicare) şi 28 mai (Matematică şi ştiinţele naturii).

”Rezultatele EN II şi EN VI au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi preorientarea şcolară, iar rezultatele EN IV sunt utilizate şi pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de învăţământ (ciclul primar). Precizăm că rezultatele evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se comunică doar părinţilor acestora”, a transmis MEN.

Anul şcolar 2019 – 2020 începe luni, 9 septembrie.

Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020); vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020); vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020. Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *