Ce au descoperit jandarmii montani din cadrul Postului Straja

În data de 1 decembrie 2020, în jurul orei 11.00, jandarmii montani din cadrul Postului Straja au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat solicită conducătorilor auto, care sosesc în staţiunea Straja, sume de bani reprezentând „o taxă de parcare”, fără a elibera chitanţă.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii montani au constatat că tânărul în cauză nu are nicio calitate de a percepe sumele de bani cerute. Asupra acestuia jandarmii montani au găsit suma de 75 lei, pe care, tânărul în vârstă de 19 ani, domiciliat în judeţul Dolj, a recunoscut că sunt bani primiţi de la turişti cu titlu de „taxă de parcare”.

Jandarmii montani au întocmit în cauză acte de constatare pentru săvârşirea faptei de înşălăciune, care au fost înaintate, împreună cu făptuitorul, Poliţiei municipiului Lupeni pentru continuarea cercetărilor.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *