Ce afirmă directorul ANM despre prognoza lunii august

Meteorologii anunţă din nou temperaturi caniculare, în luna august, cele mai ridicate valori fiind prognozate a se înregistra în săptămânile 5-12 august şi 12-19 august, când termometrele vor indica 37 şi chiar 39 de grade Celsius.

„Revenim la ceea ce înseamnă fenomenul de caniculă. A fost o săptămână uşor mai suportabilă (…) ceea ce urmează însă, cu debutul lunii august, deja vorbim din nou de temperaturi de 37-38, posibil, în sudul extrem, 39 de grade Celsius. Şi cu siguranţă săptămânile 5-12, 12-19 august observăm deja abateri în aceleaşi zone în care am avut val de căldură persistentă: Banat, Oltenia, Muntenia şi aproape Dobrogea, dar nu excludem nici estul ţării”, a afirmat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, marţi seară, la Antena 3.
Ea a precizat că luna august va debuta cu temperaturi de peste 35 de grade şi nu se exclude „un val de căldură persistent”.
„Cred că ar trebui să luăm în considerare durata numărului de zile consecutive, deja să experimentăm din nou un val de căldură persistent, de durată, nu excludem să avem din nou mai multe zile consecutive în care, în partea de sud, sud-vest şi vest a ţării să vorbim de 36-37-38 de grade Celsius”, a adăugat Elena Mateescu.
Ea a menţionat că va exista din nou deficit de precipitaţii în ultima lună a verii.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *