Caz de braconaj descoperit de jandarmii hunedoreni

Luni, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 22.50, pe timpul executării misiunii de patrulare, în aria Proiectului Life Connect Carpathians, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos au observat un autovehicul care circula cu viteză redusă și fără lumini aprinse pe lunca dintre localitatea Birtin și Tătăraștii de Criș, motiv pentru care au pornit în urmărirea acestuia.

La vederea patrulei de jandarmi, conducătorul auto s-a deplasat spre direcţia râului Crişul Alb, încercând să se facă nevăzut.

În urma verificărilor a fost găsit un exemplar de căprior (mascul) împușcat de pe fondul de vânătoare Birtin, abandonat de către persoana în cauză într-un recipient de plastic pe malul râului Crișul Alb, probabil cu intenția de a nu fi găsit asupra sa.

Ulterior, continuând deplasarea pe urmele autovehiculului, jandarmii au ajuns la domiciliul unui locuitor din satul Birtin, comuna Vața de Jos, în cauză fiind întocmite acte de sesizare şi predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunea de braconaj conform Legii 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *