CAUZA DREAPTĂ: Presa de șantaj nu a câștigat, niciodată, nimic, doar stă hrănită de politicieni sperioși

Una dintre cele mai mari nenorociri pe care originala democrație românească le-a putut dezvolta, în trei decenii de încercare disperată de a scăpa de comunism, este presa de șantaj. Bau-bau hipnotic pentru prea puțin educați și grobieni politicieni de cafenea, confecționați des din sumbre periferii sociale, presa de șantaj și-a creat un mit din care au făcut averi mai ales scursurile presei românești – unii diabolic de talentați, alții doar semianalfabeți puși pe căpătuială. Într-o perioadă în care atenția critică se îndreaptă aproape exclusiv către știri false și manipulare, ca valuri periculoase, cred că a scăpa din lista de mari priorități „sanitare” presa de șantaj înseamnă reîncărcarea acestei mizerii cu aură complet nemeritată de mit modern greu de ucis.

Cine hrănește, pe cine?

Evident, cea mai mare contribuție la dezvoltarea, la proliferarea presei de șantaj, au avut-o și o au politicienii. Unii dintre ei, cu conștiința ca o latrină fără servicii de curățare, alții puturoși și defecți în inconștiența gândului că nu le rupe buzunarul o taxă de protecție de câteva sute pe lună pentru jurnaliști murdari, alții considerând că au altceva mai bun de făcut și că lucruri bune pe care le fac vor învinge răul propagat de putregaiuri ale presei, toți pur și simplu neînțelegând că șantajul prin presă, ca orice șantaj, nu poate fi oprit decât prin transparență și justiție dreaptă.

Clarificare

Trebuie să facem o pauză de respirație și să limpezim ceva extrem de important: presa de șantaj și presa partizană (care susține o tabără anume) sunt lucruri/ abordări complet diferite. Presa de șantaj este în spațiul infracțional, presa partizană este în spațiul deschis al presei, este cea care susține explicit o cauză sau alta (publicații de mare notorietate din lume își exprimă public suportul sau dezacordul cu filiații politice).

Se poate câștiga o pâine și cinstit

Revenind la oile noastre, presa de șantaj din România – cu milionari de fițe la București și cvasi-milionari buticari sau strângători de minilingouri aurii în provincie -, „pui viu” al unor politicieni care o acceptă ca dat al democrației originale românești, murdărește societatea, generează modele la fel de false precum pițipoancele analfabete vedetizate și îngroapă, din păcate, în disperare presa cinstită, cea care nu mai are acces la surse de finanțare, acestea fiind monopolizate, prin intermediul politicii, de șantajiști.

Pentru că, din nefericire, în România, informația de presă muncită, verificată, cinstită nu mai are căutare. Posibilii sponsori ai presei din mediul privat nu vor să împrăștie banii și pe lacomi clienții din politică, cei ce deschid uși spre posibile contracte bănoase, și pe o presă cinstită, care nu le deschide decât ușa către o imagine bună, reală. Ca în orice afacere, câștigul, chiar murdar, e marele stăpân.

Un bau-bau ușor de distrus

Ar fi multe de scris despre metodele, capcanele și falsa putere a presei de șantaj, cea care sperie doar oamenii slabi sau cu conștiința încărcată de mizerii. Deocamdată, e doar un semnal că tema nu poate să rămână, ca până acum, dosită, ca toate faptele murdare din societatea românească. E un semnal de avarie care, într-o societate care se dorește readusă către normalitate, trebuie rezolvat de clasa politică cu putere de decizie.

În fapt, de ce am deschis acest sertar strâmb dintr-o mare cutie a Pandorei aparținând presei românești? Pentru că tot bate un vânt răcoros de schimbare prin politica românească și politica românească este principalul vinovat de existența, rezistența și puterea presei de șantaj, cea care demolează fără probe și nu este pedepsită de nimeni.

Pentru că aproape nimeni din cei agresați nu dă pe mâna legii șantajiștii din presa românească: periculos și nedrept față de toți oamenii cinstiți din meseria asta, care sunt umiliți prea des pentru că își câștigă pâinea cinstit.

Cine știe, poate politica românească în schimbare, ușor preocupată acum doar de „fake news”, poate descoperă că monstrul, capacul de sicriu de plumb de pe mizeria românească, este presa de șantaj.

Și, ca un argument că nu există decât beneficii în a elimina, treptat, această mare mizerie, să ne înțelegem: presa de șantaj nu a dărâmat guverne, consilii locale ori județene, lideri sau conduceri de partid, nu a distrus, cu extrem de rare excepții, cariere cinstite, nu a câștigat, niciodată, alegeri, ci e doar un bau-bau pe care clasa politică românească și l-a asumat, perfect inconștient, și pentru care unii politicieni plătesc inutil (adevărat, majoritatea nu din banii lor!).

Diminuarea influenței presei de șantaj în mass-media din România (dispariția este utopie!) ar fi, din punctul nostru de vedere, un câștig nesperat, unul care ar da oxigen presei profesioniste.

Acesta e gândul nostru.