Câți absolvenți de liceu s-au înscris la examenul de Bacalaureat

2361 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2023.

Probele scrise din prima sesiune a examenului național de bacalaureat 2023 (iunie – iulie) se vor desfășura în perioada 26 – 29 iunie, în 8 centre de examen organizate la nivel județean, pentru cei 2361 de candidați (2010 din promoția curentă și 351 din promoțiile anterioare) înscriși pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare).

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

„În perioada alocată probelor scrise (26 – 29 iunie, între orele 8:00 – 16:00), Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0372913128, pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare.

Reamintim faptul că probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale au fost recunoscute/echivalate conform metodologiei aprobate prin ordinul de ministru nr. 4.438/12.06.2023”, informează ISJ Hunedoara.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *