Ministerul Educației: Rezultate la examenul de titularizare, după soluţionarea contestaţiilor
Rata notelor mai mari sau egale cu 7 la examenul de titularizare a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, de la 48,68%
Citește mai multRata notelor mai mari sau egale cu 7 la examenul de titularizare a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, de la 48,68%
Citește mai multOrganizaţia Salvaţi Copiii consideră că prevederile proiectului Legii învăţământului preuniversitar vor adânci inegalităţile dintre elevi, recomandând reintroducerea bursei de studiu
Citește mai multAcademia Română organizează, în perioada 1-5 august 2022, prima ediţie a Şcolii de vară, cu tema „Sub semnul istoriei”, dedicată
Citește mai multUn singur candidat din județul Hunedoara a obținut nota 10 la examenul de titularizare. Rezultatele obținute de cadrele didactice care
Citește mai multMinistrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat, luni, importanţa şi necesitatea portofoliului educaţional care devine obligatoriu începând cu generaţia 2023- 2024.
Citește mai multPeste 130 de candidați sunt așteptați miercuri, 20 iulie, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ. Proba
Citește mai multStudenții Universității din Petroșani pot participa la stagii de practică. De această dată, Universitatea din Petroșani are un program alături
Citește mai multExamenul de definitivat în sistemul de învățământ începe miercuri, 20 iulie, cu proba scrisă. Intrarea candidaților se face până la
Citește mai multAbsolvenții de clasa a XII-a se pot înscrie la Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, în perioada 18-25 iulie, potrivit calendarului oficial. Examenul
Citește mai multLucrările de creștere a eficienței energetice a clădirilor în care funcționează Colegiul Național ,,Decebal” Deva, situate pe strada Oituz, nr.
Citește mai multInspectoratul Școlar Județean Hunedoara a transmis procedura de admitere la liceu, etapa a doua. Pe 26 iulie 2022 are loc
Citește mai multTerenurile de sport din cartierele municipiului nostru și cele din incinta unităților de învățământ au intrat într-un proces de reabilitare.
Citește mai mult