Cât de important este micul dejun și în ce constă el

Un procent de 60% dintre români consideră micul dejun foarte important şi 54% consumă produse lactate dimineaţa, 22% dintre cei care consumă micul dejun aleg cel puţin un produs lactat în meniu, adulţii preferă iaurtul, copiii cerealele cu lapte, iar cafeaua cu lapte este cea mai consumată băutură pe bază de lapte, relevă un studi realizat de compania de cercetare Epiphany pentru FrieslandCampina România şi dat publicităţii cu ocazia zilei de 1 iunie – Ziua Internaţională a Laptelui.

Doar 6 din 10 români consideră că micul dejun este important şi tind să petreacă nu mai mult de 10 minute pentru pregătirea micului dejun în timpul săptămânii. Cu toate acestea, în weekend dedică mai mult timp (peste 15 minute) pregătirii micului dejun.

În România, micul dejun (32%) şi gustarea intermediară (33%) sunt considerate la fel de importante.

Peste jumătate dintre români consumă produse lactate dimineaţa, iaurtul fiind produsul lactat preferat de către adulţi, iar trei din cinci copii mănâncă lactate în timpul dimineţii, cele mai populare fiind cerealele cu lapte.

Mai mult de jumătate dintre români, 54%, au declarat că în cursul dimineţii optează pentru lactate..

Consumatorii de lactate sunt familii cu copii care consideră că micul dejun şi o alimentaţie sănătoasă sunt importante. Consumul general de lactate este determinat mai mult de alimentele lactate (unt, brânzeturi, iaurturi) – 36% decât de băuturile lactate (lapte, iaurturi de băut) – 29%. Produsele lactate se consumă cel mai mult în timpul micului dejun şi al micului dejun prelungit.

Iaurtul simplu este cel mai consumat produs, care face chiar parte din primele 10 produse alimentare consumate în toate ocaziile de dimineaţă, pe locul întâi fiind pâinea, care este şi cel mai consumat aliment pe parcursul săptămânii. Produsele lactate sunt cel mai adesea combinate cu carbohidraţi, cum ar fi sandvişurile şi alte tipuri de produse de panificaţie.

În ceea ce priveşte preferinţele pentru diversele produse lactate, cel mai des menţionat de respondenţii la studiu a fost iaurtul simplu, pe locul doi fiind brânza, urmată de cerealele cu lapte şi crema de brânză.

Cafeaua cu lapte este cea mai consumată, urmată de lapte simplu şi face parte din primele cinci băuturi cele mai consumate în toate ocaziile. Indiferent de loc, acasă sau în afara domiciliului, dimineaţa consumul de băuturi lactate este în top trei. Consumul de băuturi lactate la domiciliu este mai mare comparativ cu cel în alte locuri.

În rândul copiilor, gustările intermediare au cea mai mare pondere între ocaziile de a mânca de dimineaţă şi chiar depăşesc ponderea micului dejun.

Copiii consumă mai multe produse lactate decât adulţii, iar aportul de lactate este determinat în principal de băuturile lactate (lapte, lapte bătut, sana etc.), care sunt consumate de trei din cinci copii în timpul dimineţii.

Cerealele cu lapte sunt principalul „vehicul” pentru consumul de lactate în rândul copiilor, deoarece reprezintă cea mai bună şi comodã alegere pentru micul dejun şi micul dejun extins.

Compania de cercetare Epiphany a realizat anul trecut acest studiu cantitativ pentru a înţelege rutina de dimineaţă a consumatorilor români şi tipurile de alimente şi băuturi consumate. La studiu au participat 1490 bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani şi 757 părinţi care au răspuns pentru copiii lor cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani.

FrieslandCampina România este unul dintre principalii operatori din industria locală de lactate şi parte a companiei olandeze FrieslandCampina, organizaţie aflată în topul producătorilor mondiali de lactate. FrieslandCampina este prezentă pe piaţa din România cu brandurile Napolact, Campina, Oke şi Dots.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *