Casa Regală prezintă linia de succesiune
Casa Regală prezintă, joi, linia de succesiune şi precizează că soţii şi copiii principeselor nu deţin titluri personale, informaţiile fiind difuzate pe fondul agravării stării de sănătate de Regelui Mihai, dar şi al scandalului provocat de intenţia fostului principe Nicolae de a intra în reşedinţa din Elveţia pentru a-şi vedea bunicul. Conform informaţiilor transmise, şeful actual al Casei Regale este Regele Mihai, iar moştenitor este principesa Margareta, următoarea în linia de succesiune fiind principesa Elena.
„Titlurile Membrilor Casei Regale a României, precum și Ordinea de Succesiune sunt determinate de Normele Organice ale Casei Regale a României. Astfel, potrivit acestora, Șeful actual al Casei Regale a României este Majestatea Sa Mihai I, Rege al României (jure sanguinis). Actualul Moștenitor la Șefia Casei Regale a României este Alteța Sa Regală Margareta, Principesa Moștenitoare a României (jure sanguinis), care va fi de acum înainte și va rămâne după decesul Majestății Sale Regelui Custode al Coroanei României (ad personam). Actualul consort al Moștenitoarei la Șefia Casei Regale a României este Alteța Sa Regală Radu, Principe al Romaniei (ad personam)”, anunţă Casa Regală.
Membrii Casei Regale a României sunt următorii: Alteţa Sa Regală Elena, Principesa României (jure sanguinis); Alteța Sa Regală Sofia, Principesa României (jure sanguinis); Alteța Sa Regală Maria, Principesa României (jure sanguinis).
„Soţii si copiii Alteţelor Lor Regale Principesele nu deţin titluri personale”, precizează Casa Regală.
”Ordinea de succesiune la tron şi la şefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferinţă masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor și a descendenților lor”, menţionează Casa Regală.
Practic, în prezent, succesiunea este următoarea: 1. ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României; 2. ASR Principesa Elena a României; 3. Elisabeta Karina de Roumanie; 4. ASR Principesa Sofia a României; 5. Elisabeta Maria Biarneix; 6. ASR Principesa Maria a României.
Modificări ale acesteia pot fi făcute prin decizia Şefului Casei Regale a României.
Casa Regală a transmis, miercuri seară, printr-un comunicat de presă, că Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa din Elveţia, unde fostul principe a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Regale. El a agresat fizic şi verbal trei persoane, una dintre ele având răni corporale. În final, fostul principe a fost împiedicat să forţeze intrarea în casă.
Fostul principe Nicolae a spus că nu înţelege „agresivitatea” Casei Regale de a face tot posibilul să îl împiedice să îşi vadă bunicul.
„Mă întristează profund şi nu înţeleg agresivitatea Casei Regale de a face tot posibilul de a mă împiedica să îmi văd bunicul şi de a-mi discredita imaginea. Nu voi intra în acest joc murdar”, a scris, pe Facebook, fostul principe Nicolae.
news.ro