În ce perioade se vor primi pensiile, atât la domiciliu, cât și pe card

Ministerul Muncii prezintă miercuri calendarul plăţii pensiilor în ianuarie 2024, arătând că distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024. Plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.

„Casa Naţională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poşta Română”, anunţă Ministerul Muncii.

„Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poştei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024, iar distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024”, arată ministerul pe Facebook.

Ministerul Muncii menţionează că „plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.

„Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanţelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 şi cu încadrarea in limitele lunii Ianuarie 2024, aprobate de Guvern”, mai precizează instituţia.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *