CAS Hunedoara: Care sunt obligațiile persoanelor asigurate, în beneficiul populației
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază, cuprinzând servicii medicale preventive și curative, servicii de îngrijire a sănătății, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale.
Pentru ca sistemul de sănătate să funcționeze în condiții normale, în beneficiul populației, este important ca toți asigurații să respecte o serie de obligații, prevăzute de lege, și anume:
- să se înscrie pe lista unui medic de familie;
- să anunțe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
- să se prezinte la controalele profilactice și periodice, stabilite prin contractul-cadru;
- să anunțe, în termen de 15 zile, medicul de familie și casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asigurați;
- să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului;
- să aibă o conduită civilizată față de personalul medico-sanitar;
- să achite contribuția datorată fondului și suma reprezentând coplata/contribuția personală, în condițiile legii;
- să prezinte furnizorilor de servicii medicale cardul național de asigurări de sănătate și documentele care atestă calitatea de asigurat (de exemplu: adeverința de asigurat, cupon de pensie, adeverința de salariat/șomaj etc.).
Biroul de presă