Cartel Alfa: Iniţiativele recente sunt contrare angajamentelor în baza cărora PSD a primit un mandat de guvernare
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Cartel Alfa, ”Partidul Social Democrat a primit un mandat de guvernare în baza angajamentului că va promova politici care să aducă bunăstare cetăţenilor, să elimine discrepanţele uriaşe din societate, să întărescă serviciille publice şi accesul tuturor cetăţenilor la aceste servicii bazându-se pe echitate şi solidaritatea intra- şi inter- generaţii”.
”Declaraţiile şi iniţiativele recente ale domnului Orlando Teodorovici sunt contrare acestor obiective”, spun sindicaliştii.
Aceştia fac referire la propunerea ministrului de Finanţe de eliminare a salariului minim.
”Salariul minim a rămas singura şi ultima redută în mecanismul redistribuirii care nu a fost distrusă de tăvălugul de măsuri neoliberale pro-capital şi pro-bogaţi (taxarea extrem de mică a capitalului si profiturilor dar mare a muncii, blocarea negocierilor colective etc”, spun sindicaliştii.
De asemenea, aceştia vorbesc despre iniţiativele din Parlament ale lui Eugen Teodorovici.
”Iniţiativele domniei sale în Parlament arată aceeaşi agendă de destructurare a sistemelor de protecţie socială şi împingerea unui număr din ce în ce mai mare de lucrători în precaritate, în folosul prezervării la niveluri maxime a profiturilor. Plx nr. 83/2018 propune extinderea şi mai mult a domeniilor în care pot fi utilizaţi zilierii în locul salariaţilor”, mai spun sindicaliştii.
Potrivit acestora, Legea zilierilor, introdusă în 2011, a început cu câteva domenii, cu titlu de excepţie, în care se puteau angaja, sezonier, lucrători cu ziua. Treptat, aceste domenii s-au extins, în prezent ajungându-se ca în peste jumătate din sectoarele de activitate să poată fi angajaţi zilieri.
”Aceştia sunt excluşi din sistemele de protecţie socială şi într-o mare măsură din sfera dreptului muncii, pentru că zilierii nu au dreptul la asociere, iar pentru aceste relaţii de muncă nu se plătesc contribuţii sociale. Cum să nu fie afectată sustenabilitatea sistemului de sănătate, dacă eliminăm din ce în ce mai mulţi contribuabili la acest sistem?”, se mai arată în comunicatul de presă.
De asemenea, sidicaliştii fac referire la propunerea privind pachetele de servicii de sănătate diferenţiate, în funcţie de suma plătită de contribuabil, ”probabil neînţelegând ce înseamnă dimensiunea socială a statului (proclamată în Constituţie) şi principiile universalităţii, echităţii şi solidarităţii pe baza cărora este construit sistemul de sănătate publică”.
”Încercarea de a-şi nuanţa declaraţiile nu schimbă cu nimic esenţa lor. Preocuparea pentru tratamentul diferenţiat în funcţie de puterea financiară a cetăţenilor, este mult mai sus pe agenda domnului ministru decât, spre exemplu, preocuparea pentru lărgirea bazei de contribuabili şi asigurarea sustenabilităţii sistemului sau preocuparea pentru combaterea evaziunii fiscale deosebit de mari”, afirmă sindicaliştii.
Aceştia susţin că iniţiativele pentru modificarea legislaţiei elaborate de Ministerul Finanţelor Publice sunt comunicate partenerilor sociali de pe o zi pe alta, fără ca aceştia să aibă timpul necesar să analizeze proiectele şi să formuleze un punct de vedere documentat, în aceste condiţii fiind ”imposibilă realizarea unui dialog real pe subiect”.
Având în vedere toate aceste aspecte Cartel Alfa ”solicită demisia imediată a Ministrului Finanţelor Publice, Orlando Teodorovici”.
”Sperăm că succesorul său va fi o persoană care să îmbrăţişeze în mod real valorile social democraţiei, ale partidului aflat la guvernare, care va înţelege că o societate segregată, cu mulţi foarte săraci şi puţini foarte bogaţi, cu inegalităţi duse la extrem, cu instabilitate legislativă şi fiscală, nu este peformantă economic pe termen lung”, mai spun sindicaliştii.
news.ro