Cartea pe roți ajunge în județul Hunedoara

”Cartea pe roți”, un proiect al editurii Humanitas poposește în județul Hunedoara. Este prima librărie mobilă din lanțul editurii care va ajunge la noi în județ. Iubitorii de carte își vor putea completa colecțiile la librăria mobilă.

Astfel, marți, 22 septembrie ”Cartea pe roți” se află la Petroșani (în fața Colegiului Național Mihai Eminescu); miercuri, 23 septembrie va poposi la Hațeg (în parcarea din spatele Colegiului Național I.C.Brătianu). Joi, 24 septembrie librăria mobilă va ajunge la Brad (în fața Colegiului Național Avram Iancu), iar vineri, 25 septembrie aceasta va fi Orăștie (lângă Colegiul Național Aurel Vlaicu).

Caravana ”Cartea pe roți” este deschisă în fiecare zi între orele 10:00-16:00, cu o ofertă extinsă de carte pentru toate vârstele, precum și cărți cu autograf.

„Cartea pe roți“ este o autorulotă încăpătoare, care are pe rafturi o selecție de câteva mii de titluri de la cele mai importante edituri. Poate fi regăsită aici experiența care devine reflex și răsfăț într-o librărie cu care ne-am obișnuit. O așezare logică a cărților, care ne ajută să ne orientăm imediat spre zona de noutăți, spre romanele premiate recent, cărțile pentru copii și cele de science fiction, istorie, filozofie, spiritualitate sau știință.

 

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *