Carmen Hărău, senator PNL: Analiză printre umbre și lumini
Acum, după revocarea Laurei Codruței Kovesi, încerc să mă obișnuiesc cu gândul că, prin Decizia CCR, Președintelui Iohannis nu i s-a lăsat nici un fel de spațiu de decizie personală. Deși Președintele a declarat că îl susține pe procurorul-șef al DNA cu toată forța, se pare că, din respect pentru ordinea constituțională, domnia sa a luat o decizie care s-a bazat pe respectul Legii fundamentale. Probabil că este un om politic cu adevărat curajos, dacă este capabil să ia decizii pe care nu le dorește, care îi aduc sieși prejudicii personale de imagine, dar care fac parte din datoriile asumate ale demnității cu care a fost învestit!
Recunosc că eu, dacă aș fi fost președinte, nu o revocam pe Laura Codruța Kovesi… Mergeam la suspendare! Pentru că nu sunt lămurită în legătură cu constituționalitatea deciziei de revocare a CCR și nu consider CCR o a patra putere în stat, mai puternică decât celelalte trei, pentru că mă revoltă dincolo de orice limită halul în care a fost spoliată prin furt și abuz țara, și vreau ca hoții să ne dea banii înapoi, pentru că, deși nu ne-am întâlnit niciodată, întâmplător sau oficial, mie-mi plac determinarea, fermitatea, rezistența lui Kovesi! Pentru că, în cele din urmă, în această confruntare, consider că ea a fost în categoria „good-guy”! Și pentru că împrejurarea suspendării ne-ar fi lămurit, o dată pentru totdeauna, ce-și doresc cu adevărat românii, în legătură cu corupții. Dar, probabil că în cazul unor alegeri dificile, oamenii ca mine au opțiuni mai degrabă afective, bazate pe intuiții mai mult decât pe texte de lege. Din fericire, ei nu vor ocupa niciodată demnitatea de președinte al unei țări.
Dincolo de sentimentul acut că astăzi s-a întâmplat un lucru rău, încercând o analiză „la rece”, este clar că revocarea doamnei Laura Codruța Kovesi reprezintă un moment puternic de cumpănă pentru soarta Direcției Naționale Anticorupție și cred că această instituție, ca de altfel corpul profesional al procurorilor, are, mai mult decât oricând, nevoie de susținerea populației oneste din România! Cu bunele și relele sale, cu succesele și insuccesele din ultimii ani, Direcția Națională Anticorupție precum și celelalte Parchete, au reușit să bage frica în oasele hoților, ale corupților, ale celor care de aproape 3 decenii prăduiesc România și nu au răspuns niciodată în fața legii. Am văzut astăzi, în spatele doamnei Kovesi, aplaudând-o, un grup de procurori, care pot să demonstreze că anticorupția din România nu poate fi răpusă! Speranța este în ei!
Vreau să cred că, după plecarea doamnei Kovesi, la conducerea Direcției Naționale Anticorupție va veni o persoană de bună-credință, care să știe că are alături de ea 20 de milioane de români care s-au săturat să fie furați. Nu ar fi rău ca viitorului procuror-șef al DNA să-i dea Dumnezeu din înțelepciunea biblică a lui Solomon…
Știm cu toții că la PSD și la ALDE s-a desfăcut deja șampania și este mare prilej de bucurie după revocarea lui Kovesi. Sper ca aceia care au încălcat legea și cred că revocarea Laurei Codruța Kovesi înseamnă sfârșitul luptei anticorupție să fie obligați să pună la loc dopul șampaniei! Sper că românii nu vor accepta să se facă niciun pas înapoi în combaterea furtului…
Și mai sper ca toți procurorii care se simt adevărați dumnezei pe pământ și au complex mesianic să înțeleagă că abuzurile făcute de ei pot fi exploatate de către infractori în dauna unui întreg corp profesional de specialiști dedicați și pot denatura imaginea actului justițiar și a luptei împotriva corupției, cu efecte devastatoare pentru societate! Că legea trebuie respectată în literă și spirit, că ideile preconcepute, vendetele și umorile personale trebuie lăsate la ușa instituției.
Așa să le-ajute și să ne-ajute Dumnezeu!
Eleonora-Carmen HĂRĂU