Carmen Hărău: Ministerul Finanţelor Publice să publice imediat plafoanele de cheltuieli pe baza cărora se construieşte bugetul pentru 2018
Senatorul PNL Carmen HĂRĂU solicită Ministerului Finanţelor Publice să facă imediat publici indicatorii de cheltuieli pe care se fundamentează acum proiecţia bugetară pentru anul 2018, aşa cum prevede Legea nr.69/2010, precum şi Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice: „Nu mai putem tolera ca PSD să ascundă, constant, date şi informaţii care, potrivit legilor în vigoare, trebuie să fie publice. Liderii PSD nu au înţeles nici acum faptul că legea nu este opţională pentru ei, ci este obligatorie pentru toţi. Chiar dacă pentru execuţia bugetară în curs au ascuns foarte bine dezastrul din încasări, faptul că unele instituţii au ajuns încă din luna septembrie să nu mai poată plăti salariile, crează îngrijorări serioase asupra capacităţii PSD de a mai ţine în frâu deficitul bugetar pentru anul acesta, dar şi împrumuturile care umflă contul datoriei publice”.
Carmen HĂRĂU spune că este foarte important ca românii să cunoască ţintele şi plafoanele pe baza cărora se construieşte bugetul de stat pentru anul 2018, pentru că numai aşa se va vedea dacă în anul 2018 se va implementa Legea salarizării, se vor menţine pensiile în plată şi, poate, se vor face şi ceva investiţii: „Legea nr. 69/2010 este foarte clară! Ministerul Finanţelor trebuia ca până la data de 31 iulie să transmită Guvernului şi să facă publice limitele de cheltuieli pentru anul bugetar următor şi estimările pentru următorii trei ani, pentru fiecare ordonator de credite. Nu ştim nici dacă a făcut-o şi nici dacă n-a făcut-o, pentru că Guvernul PSD nu suportă transparenţa. Eu solicit ca limitele bugetare pe care se va construi viitorul buget să fie publicate de îndată, pentru că numai aşa vom şti cu certitudine dacă anumite măsuri se vor implementa. De pildă, vom şti dacă salariile profesorilor, ale medicilor sau ale altor categorii vor fi majorate sau iarăşi aceste profesii vor fi păcălite cu noi amânări. Vom şti, de pildă, dacă vom mai aştepta cinci sau 10 ani până vom mai vedea un nou ciot de autostradă construit. Îi solicit lui Mihai Tudose, dar şi ministrului Ionuţ Mişa, care semnează o declaraţie de răspundere ministerială pe buget, să nu se joace cu prevederile legale şi să respecte termenele din cele două legi financiare, termene care unele deja au trecut, alte sunt aproape să treacă”, a mai adăugat senatorul Carmen Hărău.
A se vedea bugetul Ciolos si anterioarele ! 🙂 🙂 🙂