Care sunt categoriile vulnerabile şi care sunt semnele care arată că un copil ar putea fi traficat

„Victimele traficului de minori sau minorii la risc de a fi traficaţi pot fi detectaţi şi identificaţi încă din etapa recrutării dacă cei din jur observă indicatorii şi situaţiile de risc şi le raportează de îndată. Fiecare formă de trafic de minori are indicatori generali şi specifici după care ne putem orienta pentru a analiza dacă un minor este o potenţială victimă”, se arată în ghidul lansat miercuri de Asociaţia eLiberare în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), cu sprijinul UNICEF.

Documentul precizează care pot fi indicatorii specifici care pot arăta că un minor este victimă a traficului. Printre aceştia se numără situaţii precum: copilul afișează semne de neglijare fizică – îngrijire de bază, malnutriție, lipsă de atenție la nevoile de sănătate; afișează semne de neglijare emoțională;  este izolat social şi nu are de relații pozitive, semnificative. Alte semne pot fi: concentrarea sau memoria slabă; comportament irascibil/nesociabil/agresiv, dar şi semne psihologice, precum indicații de traume sau anestezie emoțională; expunerea unei siguranțae de sine, maturitate și încrederea în sine neașteptate pentru un copil de o asemenea vârstă sau o imagine de sine redusă, stima de sine scăzută, comportament de autovătămare, inclusiv tăiere, supradozaj, tulburare de alimentație, promiscuitate.

Printre semnele traficului de minori se pot regăsi activitatea sexuală la vârste mai mici de 16 ani, faptul că un copil nu este înregistrat la un medic de familie sau nu a beneficiat de îngrijire medicală, nu este înscris la o instituție de învățământ sau absentează nejustificat; dar şi situaţiile în care un minor are bani, haine scumpe, telefoane mobile sau alte bunuri fără a exista explicații plauzibile cu privire la proveniența acestora, se arată în Ghid.

Conform ghidului, copiii din orice mediu socio-economic sau profil demografic care nu beneficiază de protecţia constantă a unor îngrijitori adulţi responsabili sunt vulnerabili la trafic.

Printre cei care sunt în mod special expuşi riscului se numără: orfani sau minori neînsoţiţi; copiii care suferă de sărăcie şi lipsuri, care trăiesc pe străzi; copiii care sunt victime ale conflictelor armate sau ale războiului, ale pandemiilor şi ale dezastrelor naturale; copiii care au probleme de sănătate mintală, dizabilităţi intelectuale sau dificultăţi de învăţare; copiii din fluxurile mixte de migraţie, în special minorii neînsoţiţi şi copiii separaţi; copiii care trăiesc în centre rezidenţiale pentru copii, în centre de plasament sau care sunt în grija serviciilor sociale sau în asistenţă maternală; copiii care trăiesc în medii familiale disfuncţionale, care sunt victime sau martori ai violenţei domestice, ai infracţionalităţii şi/sau ai dependenţei de substanţe. În unele cazuri, copiii care par să se afle în medii familiale protectoare pot fi expuşi riscului de a fi exploataţi sexual de către membrii familiei prin abuzuri asupra copiilor prin intermediul ritualurilor sau prin expunerea la reţele de pedofilie. De asemenea, victime ale traficului pot fi copiii din orice mediu sau statut socioeconomic care sunt îndepărtaţi de familie sau au relaţii dificile cu familia, prietenii sau grupul de colegi pot fi manipulaţi pentru a rupe legăturile cu aceştia, dar şi copiii care întâmpină dificultăţi în cadrul grupului lor de colegi/prieteni şi care sunt hărţuiţi sau izolaţi, sau care se simt extrem de presaţi de părinţi sau de profesori pentru a obţine rezultate bune, se pot simţi flataţi şi pot răspunde la abordările traficanţilor care le oferă un stil de viaţă sau o relaţie alternativă.

„Este cunoscut faptul că minorii care sunt excluşi de la şcoală sau care riscă să fie excluşi sunt deosebit de expuşi riscului de a fi vizaţi de traficanţi”, se arată în document.

Documentul, care este disponibil online, se adresează specialiştilor care lucrează cu copiii (cadre didactice, asistenţi sociali, consilieri, medici şcolari, coordonatori de voluntari etc.) şi persoanelor cu atribuţii în gestionarea cazurilor de trafic de minori din cadrul principalelor instituţii, precum Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate, precum şi altor organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale care oferă servicii de protecţie şi asistenţă pentru victimele traficului de persoane, inclusiv Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).

Ghidul descrie în detaliu procesul prin care victimele minore sunt detectate şi referite către servicii specializate pentru protecţie şi asistenţă, în trei paşi. Primul pas în reprezintă detectarea victimei minore, urmat de sesizarea faptei, notificarea către ANITP şi raportarea victimei minore către DGASPC, ultimul pas fiind identificarea victimei în urma unui interviu.

„În România, jumătate din victimele traficului de persoane sunt copii. Asta arată că traficanţii s-au specializat şi şi-au adaptat metodele pentru a exploata pe cei mai inocenţi dintre noi. Din aceste motive şi răspunsul nostru trebuie să fie unul specializat şi adaptat nevoilor copiilor, iar acest instrument este rezultatul unui efort colectiv care facilitează identificarea timpurie a victimelor şi asigurarea de servicii de asistenţă adecvată nevoilor lor”, a declarat preşedintelea Asociaţiei eLiberare, Ioana Bauer.

Reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti a subliniat că ghidul este „un instrument practic pentru a sprijini specialiştii în identificarea şi asistenţa copiilor afectaţi de traficul de persoane”.