Care este concluzia controalelor ANPC pe litoral și în Delta Dunării
Aceleaşi servicii care lasă de dorit, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi, fără locuri de parcare sau cu locuri de parcare la preţ de cameră de 3 stele, sunt concluziile directorului general Control si Supraveghere Piaţă si Armonizare Europeană din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, la final de sezon, în urma controalelor derulate pe Litoral şi în Delta Dunării. Comisarii ANPC au derulat 1.250 de acţiuni de control, în urma cărora au fost aplicate circa 1100 de avertismente şi 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei.
„Ca în fiecare an, ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât şi în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turişti. Anterior demarării comandamentelor, am desfăşurat o Caravană de Prevenţie şi Consiliere, împreună cu factorii de decizie locali, în fiecare din aceste zone. Anumite „metehne” ale unei categorii – este adevărat mică de operatori economici – nu se schimbă şi, tot ca în fiecare an, alungă şi nu apropie, prin actul de comerţ pe care îl fac, turistul. Am sesizat tarife mari şi foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor şi chiar şi la mâncare. Preţuri comparative cu orice staţiune de lux de pe glob poate chiar cu staţiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piaţa ţine…până când?”, a scris Paul Anghel pe Facebook.
El admite că anumite preţuri/costuri au crescut, de pildă transportul, că sezonul s-a scurtat , dar consemnează numeroase nereguli: „aceleaşi servicii care lasă de dorit, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, aplecătoare pe post de spaţii comerciale, dintre care unele ar vrea să deservească chiar şi alimentaţie publică”.
Despre staţiuni, cu excepţia Constanţei şi a Staţiunii Mamaia, Paul Anghel afirmă că au „trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi”, absenţa locurilor de parcare sau „locuri de parcare plătibile la preţ de camera de 3 stele”.
El îşi exprimă speranţa ca toţi operatorii economici din domeniu să găsească un răspuns cât mai repede, pentru întrebări precum: „Cum apropii turistul consumator de litoralul românesc?”, ”Cum îl faci să petreacă măcar o vacanţă în ţară?”.
Bilanţul controalelor ANPC pe Litoral şi Delta Dunării:
● Au fost efectuate peste 1.250 de acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în zonă.
● Au fost aplicate circa 1100 de avertismente şi 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei.
● Au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de circa 950.000 lei.
● Au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de aproximativ 450.000 lei
● A fost oprită temporar prestarea serviciului în 84 de unităţi
● În cazul a 3 operatori economici a fost propusă închiderea temporară a unităţii, până la 6 luni.
news.ro