Caravana ADR Vest în Hunedoara, la final. Peste 170 de întreprinderi au fost informate cu privire la finanțările pe care le pot obține prin Programul Tranziție Justă
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă în județul Hunedoara, a încheiat prima caravană de informare cu privire la Ghidul de finanțare al Programului Tranziție Justă 2021-2027, pentru „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – Investiții pentru dezvoltarea IMM-urilor.
În parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, ADR Vest a organizat cinci întâlniri la care au participat peste 170 de reprezentanți ai mediului privat, antreprenori, precum și persoane interesate să își dezvolte afacerile în județul Hunedoara.
Județul Hunedoara va beneficia de aproape 181 de milioane de euro pentru investițiile productive în IMM-uri, dintre care 49 de milioane de euro pentru investițiile productive în Valea Jiului. Apelurile vor finanța acțiuni privind dezvoltarea investițiilor productive în IMM-uri care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă.
Vă reamintim că cererile de finanțare în cadrul apelului de proiecte al PTJ dedicat IMM-urilor vor putea fi depuse în sistemul electronic MySMIS 2021/SMIS2021+ începând cu 20 decembrie 2023, ora 11:00, până în 20 martie 2024, ora 23:59. Ghidul solicitantului poate fi consultat aici.
„În județul Hunedoara am găsit o comunitate antreprenorială foarte interesată de investiții, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Dezvoltarea IMM-urilor reprezintă o parte extrem de importantă a Programului de Tranziție Justă și am încrederea că sectorul privat din Hunedoara va profita din plin de aceste oportunități. Urmează o perioadă de trei luni în care se pot depune proiecte și avem speranța ca la finalul acestui program vom îndeplini cele două obiective pe care ni le-am propus – creștere economică în zonă și tranziția spre neutralitatea climatică”, a declarat Adrian Mariciuc, directorul general-adjunct al ADR Vest.
Vă informăm că Programul de Tranziție Justă oferă sprijin populației, economiei și mediului în zonele care au avut de suferit de pe urma închiderii minelor sau rafinăriilor și are ca obiectiv principal generarea de locuri de muncă durabile și sigure și sprijinirea unei diversificări economice durabile. Programul are un buget total de 2,5 miliarde de euro, iar județului Hunedoara îi vor reveni peste 525 milioane de euro. Din această sumă, 446 milioane de euro reprezintă alocarea din partea Uniunii Europene prin Fondul pentru Tranziție Justă, iar 78,8 milioane e contribuția națională.
Informațiile referitoare la Programul Tranziție Justă 2021-2027 sunt disponibile pe site-ul ADR Vest, aici sau la adresa de mail ptj@adrvest.ro.
Pentru informații suplimentare: tel. 0256-491.923, e-mail – office@adrvest.ro.