Candidatul liberal la europarlamentare, locul 11 – Gheorghe Vlad Nistor
Gheorghe Vlad Nistor este profesor universitar, la Facultatea de Istorie a Universității din București. A fost Decan al Facultății de Istorie între 2004 și 2012 și președinte al Senatului Universității din București (2011-2015). A fost deputat între anii 2012 și 2016. Este Vicepreședinte al PNL pentru politică externă, apărare și securitate națională. În Parlamentul European, dorește să activeze în Comisia pentru Politică Externă. Are experiență practică a relațiilor politice și diplomatice din calitățile de consilier prezidențial (1996-2000) și de director al Institutului Diplomatic Român (2005-2010/2011-2012). Este o prezență constantă în mass media, promovând un discurs echilibrat și bazat pe argumente.