Când vor ajunge primele doze de vaccin antigripal

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că prima tranşă de vaccin anti-COVID-19 ar urma să ajungă în luna decembrie, România urmând să primească, în acea primă fază, 1.290.000 de doze. „Se preconiza ca în decembrie să vină prima tranşă şi în ianuarie să putem face primele vaccinuri”, spune el. Referitor la vaccinul antigripal, Tătaru a declarat că prima tranşă de vaccin antigripal va ajunge la jumătatea lunii septembrie, iar apoi vor urma altele, până la finalul lunii noiembrie. „Anul acesta am achiziţionat 3 milioane, iar din informaţiile noastre din farmaciile cu circuit deschis s-au cumpărat în jur de 500.000 de doze”, a menţionat Tătaru.

Nelu Tătaru a explicat, miercuri seară, la Digi 24, că vaccinul a cărui testare a fost suspendată se află în faza 3 de studiu, în care sunt incluşi şi subiecţi cu comorbidităţi, iar orice „incident” opreşte studiul şi o echipă independentă evaluează pacientul.

El a menţionat că sunt cinci producători cu care Comisia Europeană are discuţii şi contracte.

„Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziţionate de Comisia Europeană, cu un posibil plus de încă 100 de milioane, să vină în decembrie, o primă tranşă de 30 de milioane, iar în primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele (…) Se preconiza ca în decembrie să vină prima tranşă şi în ianuarie să putem face primele vaccinuri. Tranşa care trebuia să vină pentru România era de 1.290.000 de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur, vom şti şi noi şi-l vom găsi şi pe piaţa europeană”, a detaliat ministrul Sănătăţii.

Tătaru a reiterat că s-au solicitat Comisiei Europene doze pentru 10.700.000 de persoane.

„Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, persoanele care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic”, a menţionat el.

Studiile clinice finale pentru un vaccin împotriva noului coronavirus dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford au fost suspendate după ce un participant din Marea Britanie a avut o reacţie adversă, informează BBC.

AstraZeneca a spus că este vorba despre o pauză „de rutină” în cazul unei „boli inexplicabile”.

Concluziile studiilor clinice sunt atent urmărite peste tot în lume, iar vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford este considerat un candidat puternic între cele dezvoltate la nivel global. După fazele de testare 1 şi 2 care s-au încheiat cu succes, există speranţa că acesta va fi între primele care vor ajunge pe piaţă.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *