Când România din ”Las Fierbinți” ucide la Caracal
Ce s-a întâmplat la Caracal e proba clară că autoritățile române au neglijat până la nivel de ”complicitate pasivă la crimă” interesele cetățeanului obișnuit. Dacă statul român nu te poate salva din mâna criminalului nici măcar atunci când apuci să-i ceri ajutorul la NUMĂRUL DE URGENȚĂ (sună a umor negru!) cu 19 ore (!!!) înainte de a fi măcelărit, ce șanse ai tu simplu român să îți rezolvi problemele când te lovești de stat în spitale, la finanțe, la școală sau la tribunal? Nici una!
Cazul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani măcelărită sub paza poliției de un dezaxat la Caracal, este o tragedie enormă, parte însă dintr-o tragedie națională și mai mare.
Ne-am obișnuit să hăhăim, dându-ne coate, de isprăvile lui DOREL. Știți, meșterul ăla generic bun de nimic, prostul ăla filmat când toarnă asfalt pe ploaie, sau bagă la lopată să umple cu nisip un coș de supermarket. Râdem de prostia lui, ne distrăm de ea, dar acum, din nou, râsul ăsta ni se oprește în gât. Pentru simplul fapt că, de la o legislatură la alta, DOREL și neamurile lui au ajuns să ne conducă. Ideea că fetița aceea de 15 ani putea fi salvată din mâinile criminalului dacă instituțiile statului român și-ar fi făcut treaba stinge distracția într-o furie fără margini. De ce e nevoie întotdeauna ca să moară un român pentru a ne aduce aminte că suntem toți la mâna unui STAT care, atunci când nu ne spoliază bine organizat, prestează ca un DOREL în zona noastră de interes legitim de cetățean.
Fetița ucisă la Caracal cu poliția la ușă este exemplul extrem, mortal, pentru a ilustra ce i se poate întâmpla unui simplu cetățean într-un stat dezarticulat, cvasi-oligarhic, ca al nostru. Alexandra Măceșanu este pereche în sacrificiu cu bebelușii morți în incendiul de la Maternitatea Giulești, cu arșii de la Colectiv, cu victimele accidentului aviatic din Munții Apuseni. Acesta e însă doar vârful aisbergului. Dedesubt găsim miile de români îmbolnăviți în spitalele de stat, bolnavii lăsați fără leacuri de sistemul corupt al asigurărilor de sănătate, leaturile de analfabeți funcționali produși de școala românească, șoferii care-și rup mașinile pe asfalturi cariate, sau simplii pensionari umiliți de pensiile speciale ale tablagiilor și politrucilor națiunii. Toți, dar absolut toți, victime ale unui STAT inechitabil, incapabil și profitor prin reprezentanții săi.
Uciderea fetei de 15 ani cu poliția așteptând la poartă ca criminalul să termine tranșarea cadavrului este o imagine care toarnă jar peste durerea și așa insuportabilă prilejuită la producerea unei crime. Curajul, spiritul de observație, voința de a trăi induc admirație amestecată cu o compasiune dureroasă pentru victimă.
Aflată la ananghie, fata de 15 ani nu și-a sunat mama. Nu și-a sunat nici tatăl. Nici vreo prietenă. Ca să scape de criminal, Alexandra a avut încredere și a sunat la statul român. Nu o dată, ci de trei ori. Iar acesta s-a dovedit incapabil să o salveze! Ca un DOREL pregătit să iasă la pensie cu indemnizație specială.
Adrian SĂLĂGEAN
