De neînvins. Povestea elevei care reprezintă Hunedoara la Campionatul Mondial de Robotică
„Am simţit o emoţie de nedescris, nu îmi venea să cred că am câştigat! M-am ridicat doar după ce mi-am auzit şi al doilea prenume. Nu mă aşteptam, sincer. A fost o bucurie! Inclusiv colegii care au venit cu mine s-au bucurat, prietena mea cea mai bună a început să tremure. Plângea. Eu mi-am zis că nu o să plâng, până nu cobor de pe scenă, a fost un şoc!”, îşi aminteşte Alexia Ioana Neamţu momentul în care s-au anunţat câştigătorii pentru Campionatul Mondial First Tech Challenge din SUA.
Alexia este liderul tehnic al premiatei echipe de robotică RobotX, iar, în urma etapei naţionale, a devenit unul dintre cei patru elevi din România selectaţi pentru a face parte din Dean’s List, cea mai prestigioasă selecţie în domeniu. Alexia povesteşte că nu a fost deloc simplu – pe lângă munca echipei- ea a trebuit să susţină un interviu în faţa unui juriu extrem de exigent: „Am avut zece minute în care să-mi prezint activitatea, în domeniul ştiinţei, în robotică, să povestesc despre activităţile în care m-am implicat, a urmat o sesiune de întrebări despre ce fac eu ca şi lider al echipei, unde mă văd în zece ani, ce vreau să fac pe viitor, în ce domeniu vreau să activez.”
Eleva s-a alăturat echipei de robotică a liceului în urmă cu doar trei ani şi a reuşit să se impună în faţa colegilor: „La început, am venit pe partea de relaţii cu publicul, dar încet m-am trezit atrasă de partea tehnică. Recunosc că încă nu sunt foarte bună la programare de roboţi, dar am învăţat să fac modelare 3D în doar trei zile”, mărturiseşte zâmbind copila. Mentorul echipei, profesorul Mircea Nistor exclamă: „Asta este doar una dintre calităţile ei – nu se dă în lături de la nimic! Învaţă orice! Şi este extraordinară cu cei din jur!” Când cei de la FIRST Tech Challenge Romania au anunţat rezultatele, toată lumea s-a bucurat pentru reuşita fetei, până şi adversarii.
Alexia are 17 ani şi învaţă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara. Îi place fizica şi visează să urmeze specializarea „Fizică medicală”. Aşa se şi visează peste 10 ani: „Cred că o să fiu şi aici, pentru că îmi doresc să fiu mentor, dar şi într-un laborator, pentru că îmi doresc să fiu fizician. Vreau să studiez mai departe în România, eu cred că este important să rămânem şi consider să pot să fac o schimbare în ţara mea.”
Performanţa Alexiei devine uriaşă, dacă afli şi povestea ei de viaţă – puţine sunt cazurile în care le este dat copiilor să poarte o povară atât de grea, atât de timpuriu, şi rare sunt cele în care reuşesc să nu se lase îngenunchiaţi de viaţă. Alexia şi-a pierdut tatăl cu doar câteva zile înainte de competiţia naţională. Pentru majoritatea oamenilor o asemenea pierdere este copleşitoare, dar pentru ea lucrurile erau şi mai grave. Alexia îşi pierduse şi mama în urmă cu doi ani. Şi totuşi copila nu s-a lăsat frântă. Dimpotrivă. A învins. A învins având alături echipa de robotică, pe care o numeşte zâmbind „cea de-a doua familie”: „Chiar este a doua familie! Suntem prieteni buni, stăm împreună ore întregi, cred că, înainte de competiţie, stăteam împreună şi până la 10-11 seara. Lucrăm împreună mult, împărţim totul frăţeşte, dacă are cineva o problemă ne ajutăm unii pe alţii, suntem acolo. Când au murit părinţii mei ei au fost lângă mine, au fost întotdeauna, sunt a doua familie!” Alexia nu plânge, vorbeşte uneori grăbit, alteori mai potolit. Şi chiar dacă zâmbetul nu îi ajunge în privire de fiecare dată, are un fel al ei de a înălţa capul, care te face să o admiri şi să vezi învingătorul din ea.
Profesorul Mircea Nistor este şi el uimit de performanţa, caracterul, voinţa şi tăria copilei: „Succesul este binevenit pentru ea, mai ales că a trecut prin perioade foarte dificile, iar desemnarea ei ca finalistă Dean’s List este o confirmare extraordinară – la nivel naţional deocamdată – a faptului că este cu adevărat un lider de echipă, a învăţat să îşi ajute colegi, să fie un model pentru ei şi iată că a reuşit să ajungă în această foarte selectă listă şi va participa luna viitoare, la Houston, la selecţia finală, unde se vor alege 10 finalişti. De menţionat, că noi am avut şi anul trecut o membră a echipei noastre care a ajuns la această performanţă şi a fost primul elev din afara Americii, care a reuşit asta. Este o distincţie foarte înaltă pentru viitorii noştri lideri în ştiinţă şi tehnologie.”
Selecţia este extrem de dură – la nivel mondial, din circa 100 de mii de copii buni, rămân doar zece care primesc Dean’s List Award: „Este unul la zece mii, cam asta este proporţia de reuşită şi competiţia acerbă confirmă că ei vor fi lideri în inovare, în ştiinţă şi tehnologie în anii care urmează. România stă foarte bine la acest capitol – faţă de multe alte ţări, avem dreptul la patru finalişti pentru această parte de competiţie, în condiţiile în care majoritatea sunt americani. Ar fi minunat să mai spargem o dată gheaţa americană şi să obţinem prin Alexia un alt Dean’s List Award.” Anul trecut, tot o elevă a liceului hunedorean – Brianna Alexandra Stan – a primit premiul, la Houston, chiar de la celebrul inventator Dean Kamen, care este şi iniţiatorul competiţiilor FIRST. Între timp, Brianna s-a mutat cu părinţii la Bucureşti, dar a obţinut deja o bursă la celebra Universitate Yale şi visează să aibă o companie în zona de inteligenţă artificială.
„O astfel de competiţie – cum e cea din Campionatul Mondial de Robotică – îi ajută mult pe participanţi, care pot interacţiona cu personalităţi din domeniul universitar, din domeniul ştiinţific, creatori de tehnologie, inventatori, şefi de companii mari ale lumii. Alexia va trebui să îi conducă prin complexul competiţional, de altfel ea a şi primit confirmarea că va fi „student ambassador”. Pur şi simplu, două ore pe zi, ea va avea serviciu acolo – va fi ca un ghid FIRST, va explica tuturor care sunt valorile competiţiei, felul în care se desfăşoară, toate detaliile care i se cer. Aceşti elevi vor fi un fel de ghizi la cel mai înalt nivel. În plus, va interacţiona cu toate celelelalte echipe din lume: vor fi acolo mii de copii care participă. Alexia va fi ambasadorul nostru, al României, al Transilvaniei, al judeţului, al Hunedoarei, al şcolii noastre. Evenimentul din Statele Unite are cea mai înaltă vizibilitate pe care o poţi oferi unor copii de această vârstă”, explică profesorul Mircea Nistor.
Copila este entuziasmată la gândul ca va întâlni echipe din toată lumea şi cei mai buni şi pasionaţi elevi de robotică: „Am ocazia să interacţionez cu foarte multe echipe, dar şi din alte programe ca FIRST Robotic Challenge, cu elevi mai mari ca noi, şi FIRST Lego League, copii mai mici, pot să impărtăşesc experienţe, să învăţ multe lucruri. Ideea este că trebuie să dovedesc că sunt implicată, să arăt că îmi doresc şi îmi place ceea ce fac, ar trebui să ajut, să vorbesc cu cât mai multe persoane. Prin programul „student ambassador” am ocazia să interacţionez cu mai multe persoane destul de importante, să le plimb prin campionatul mondial şi să le povestesc mai multe despre ce se întâmplă în concursul FIRST”. Mai mult, Alexia este conştientă că această competiţie mondială este o oportunitate grozavă: „Învăţ să mă dezvolt, să îmi înfrunt timiditatea, să socializez, este un bun schimb de experienţă şi ajung să am o viziune mult mai amplă asupra lumii. Înveţi foarte multe din asemenea campionate.”
O bună parte din cheltuielile legate de costul deplasării şi participării este suportat prin proiectul „Naţie prin Educaţie”, dar, pentru ca Alexia să nu meargă singură în Statele Unite, ci împreună cu un cadru didactic, s-a decis să fie însoţită de cel de-al doilea mentor al echipelor de robotică, profesorul Adrian Budiu. Pentru asta a fost nevoie de mobilizarea Asociaţiei Absolvenţilor, Părinţilor şi Angajaţilor liceului, dar, pentru a se asigura acoperirea integrală a cheltuielilor, Consiliul Judeţean Hunedoara s-a implicat şi a alocat suma de 15 mii de lei.
Toţi membrii echipei de robotică sunt entuziasmaţi când vine vorba de Alexia. De peste tot auzi cuvinte precum „cea mai bună prietenă”, „o colegă minunată”, „o robotistă foarte bună”, „este, pentru mine, ca a doua mamă”, „este ca o rază de soare”. Alexia a reuşit nu doar să reziste sub loviturile vieţii, dar a mers înainte frumos, cu zâmbetul pe buze. Şi-a ajutat mereu colegii, chiar şi pe cei din echipele adverse şi a reuşit să adune respectul şi admiraţia tuturor.
Profesorul Mircea Nistor, omul care a adus cu echipa sa, RobotX, primul Aur mondial la robotică şi numeroase alte premii excepţionale, este de-a dreptul impresionat de drumul elevei sale: „Da, am avut emoţii pentru ea, dar nu neapărat legate de Dean’s List, ci de evenimentele tragice prin care a trecut. Faptul că reuşeşte să meargă înainte este dovada că are o personalitate puternică care nu a clacat, oricât de cumplite au fost încercările la care a fost supusă. Alexia este activă, un om care şi-a găsit menirea.”
Profesorul Mircea Nistor spune că este reuşita elevei sale reprezintă o calificare extraordinară, care îi va deschide Alexiei uşile către lumea universitară şi către personalităţiile ştiinţei. Cu toate acestea, Alexia nu îşi doreşte să plece din ţară, visează la o specializare în România şi îşi doreşte mult să devină, la rândul ei, mentor pentru o echipă de elevi.
Laura OANA