Camping în inima naturii cu reguli de distanțare socială

Campingul de la Valea Iarului s-a deschis și în acest sezon. Noile reguli au schimbat, însă, și petrecerea timpului liber în natură. Cei de la Campingul Valea Iarului au redeschis, însă se ține cont de regulile de distanțare socială.

„Campingul Valea Iarului funcționează în această perioadă doar cu 7 corturi, pentru respectarea recomandărilor privind distanțarea fizică”, arată organizatorii.

Într-o eră în care agitația ne caracterizează, există un loc unde timpul capătă alte dimensiuni. În inima Retezatului, există un loc, într-o poiană ascunsă în munți, departe de zgomotul mașinilor, unde oricine se poate rupe complet de cotidian pentru a se regăsi

Este vorba despre Campingul Valea Iarului. Campingul Valea Iarului e așezat sub crestele falnice ale Iorgovanului, în poiana de la intrarea în Valea Iarului, departe de zgomotul mașinilor și de semnalul de la telefonul mobil. Zona, de o frumusețe ireală, se întinde până spre circurile glaciare din munții Retezat, dezvoltate în calcar dolomitic, de fapt una dintre cele mai mari zone carstice din țară.

Fiecare cort este încălzit, are trei paturi confortabile precum și o terasă mica, mobilată, în aer liber. Prosoapele şi lenjeria de pat sunt asigurate iar locația dispune de toalete și dușuri comune, căldura necesară fiind furnizată doar de panouri solare.

Ca și dotări turiştii mai au la dispoziție o sala de mese în natură, cu posibilitatea de a-și face singuri ceaunul sau frigăruile, precum și un bar complet utilat, cu prețuri la băuturi comparabile cu cele din oraș.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *